Sătui, chiar scârbiți de-a binelea, de lăturile aruncate ciobănește pe obrazul fotbalului, întoarcem creștinește și celălalt obraz de iubitor al sportului la modul general. Îl întoarcem și trebuie să ni-l și ștergem imediat, "mulțumită" unor fete care cândva - dar nicidecum cu secole în urmă! - ne mai întrețineau mândria de a fi români.
Purtătoarele de sutiene permanente și alte obiecte o dată pe lună au luat, de la vreme bună, locul berbanților in ținerea sus a Tricolorului pe marea scenă a sportului cu semicerc la șase metri. În timp ce Steaua masculină murea, Vâlcea feminină, plus Zalăul și altele încă, străluceau pe continentul ăl bătrân, iar naționala se purta în consecința investițiilor, bătându-se cu oricine pentru supremațiile de tot felul. Toată suflarea iubitorilor de sport de la noi și-a întors astfel fața către reprezentativa handbalistelor - infuzie de simpatie pe drept intervenită. Care simpatie s-a întins și spre campionatul lumii ce continuă, însă s-a terminat pentru românce!
Ceea ce a făcut "7"-le nostru în țara lui Pele pare din filmele cu proști. După ce le-au făcut mari pe micile nipone, româncele au ratat intrarea în elită într-un meci pe care l-au avut în mână. Au condus, dar s-au înecat precum țiganul la mal, într-un final de crasă impotență (morală și handbalistică), fiind scoase pe ușa din dos de niște sportive care au, față de ele, caracter de învingătoare. Caracter croat – mândrie, spirit de luptă și... bărbăție.
Urmașul "nebunului", "depășitului" Tadici la cârma naționalei feminine a fost socotit un posibil salvator de lux grație foarte respectabilei experienței de mare jucător și calităților de diplomat pe tărâmul sportului. Numai că deunăzi antrenorul Voina s-a arătat doar un fel de primar Mazăre la Carnavalul de la Rio, un turist de lux în patria sambei. Silit să meargă la Mondiale fără marea Cristina Neagu, lipsit și de valorile dovedite care s-au dedat biberoanelor în dauna mingii mici, domnul Radu a ales un lot de "babete", România aliniind cea mai vârstnică garnitură. Iar felul principal al "meniului" competițional, selecția, a fost garnisit de pregătirea tehnico-tactică-volitivă cu carențe vizibile de la o poștă, de peste mările și țările ce ne despart de Brazilia.
Mai ales gestionarea finalului unui joc decisiv a arătat că e vremea să adaptăm o străveche melodie, cântând cu amărăciune "Radu mamii, Radule / Fă bine și lasă-ne!". Ceea ce nu înseamnă că toată vina pentru rușinea din țara lui Pele, a sambei și cafelei e de pus doar în cârca antrenorului. Boala handbalului românesc e mult mai profundă, cuprinzând de-acum nu numai secțiunea sexului tare, dar și saloanele de... ginecologie.
George PLAURIAN