Știindu-l binișor, de vreo trei-patru saptămâni (sau decenii?), zâmbeam complice tot ascultând discursurile năvalnice ale Porumboiului. Maestru în a pune presiune - Copos e biet copil pe lângă el în încingerea atmosferei -, asul agriculturii moldave pare însă acum decis iremediabil să pună capacul pe oala în care a tot încercat să fiarbă ciorba performanței, alegându-se doar cu zeamă chioară.
Credeam că se răsfață, cum îi este felul, când a anunțat deunăzi că-l bate gândul să-și ia jucăriile și să plece din treaba cu fotbalul. Dar l-am auzit în ziua a treia a Crăciunului intervenind în emisiunea Nourescului și de data asta chiar nu părea defel că glumește! E scârbit de ceea ce se joacă dincolo de iarbă, de zoozottalogie, de epigonii săi în ale arbitrajului. S-a săturat să tot arunce cu banii, scoși cu nespusă trudă din câmpuri și ugere, spre umplerea conturilor și burților fotbaliatoare, pentru a primi în schimb, adevărat!, numai vagi urme de performanță.
Posibila dispariție a lui Adrian I din sportul românesc ar lăsa un gol aproape imposibil de umplut. Cu toate excesele sale, în ciuda ieșirilor verbale adesea necontrolate, Porumboiu are imensul merit de a fi inventat un club care a marcat istoria recentă a fotbalului nostru. Că nu trage imediat obloanele, promițând că respectă competiția și duce până la capăt acest campionat, sau că îl predă (vinde) vasluienilor sau veneticilor contează mai puțin. Ideal ar fi ca alde Sânmărtean sau Adailton, chiar cu cuțitul la os - cu salarii reajustate în pas cu criza - să izbutească vreo minune în primăvară și să-l întoarcă din drum pe tatăl fiului său mare cinefil.
Altfel, fără Adrian Porumboiu, fotbalul românesc va fi mult mai sărac. La propriu și la figurat. Iar anunțata retragere nu le-ar servi la nimic nici dinamoviștilor, nici steliștilor, rapidiștilor, clujenilor - nimănui! Ba chiar dimpotrivă, oricât ar apărea de paradoxal la prima vedere.
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro