Decădere și demență

    Două simțăminte după un același sfârșit de săptămână, trist și revoltat.

    Handbaliștii ne picură deznădejde în sufletele de microbiști. Au făcut-o, iarăși!, de oaie, ratând reintrarea in elita sportului care ne făcea cândva mari și tari peste lume. Celebrul Stângă n-a izbutit în rol de antrenor să se repete ca-n terenul pe care-l domina prin detentă, forță, profesionalism. Nici nu prea are cu cine, dovadă fiind intrarea în anonimat la nivel de cluburi, iar justificarea dintâi oferind-o sărăcia lucie, plus dezinteresul ce s-a insinuat vârtos (și) în jurul jocului cu mingea mică.

    Sila trebuie să ne fi cuprins, o dată mai mult, dacă suporterii bucureșteni chiar sunt în sau prin cetele demente care au stricat imaginea spontaneității ieșirilor în stradă ale românilor sătui de sărăcie și umilință. La început n-am prea dat crezare autorităților și mânuitorilor de microfoane care vorbeau de setea de luptă a galeriilor cu purtătorii de uniforme, manifestată acum ca un pumn zdravăn pe obrazul democrației. Am mers pe mâna șefului de gazetă ce clama dreptul suporterului de a-și etala nemulțumirea ca orice alt cetățean. Dar un banner asupra caruia camerele tv au tot insistat duminică seară a alungat indoiala si a spulberat pledoaria cunoscutului jurnalist, ca si argumentația unui profesor cunoscut nu de la catedră, ci din fruntea galeriei ce a provocat cele mai hilare scene de demență pe stadioane - inclusiv incendierea unei peluze.

    Scria negru pe alb: "Libertate pentru suporteri". Iar bucata de cârpă, sau poate de carton, era expusă în zona în care aveau să se producă adevărate lupte de stradă în noapte, ceea ce înseamnă că tocmai cei ce se consideră nedreptăți - de cine și de ce, naiba să-i pieptene! - chiar sunt autorii actelor de vandalism, începute prin aruncarea cu pietre și tomberoane din ajun.

     De bună seamă, nu poate fi vorba decât de o mică parte a galeriilor echipelor de fotbal și totul se reduce la zona Bucureștilor, demonstrațiile din celelalte 23 de orașe rămânând spontane, pașnice, democratice. Însă noua mutare a manifestărilor de grotă din tribune (dar și de pe gazonul pângărit de atacul dementului asupra lui Galamaz) în stradă, deturnarea și deteriorarea sensului revoltei populare aruncă o altă umbră, întunecată rău, asupra fotbalului nostru, care de această dată nu are, la modul direct, nici o vină. Poate doar aceea de a fi tolerat exasperant de mult degradarea climatului din jurul arenelor.

    Decădere în performanță și demență în comportament, într-un sfârșit de săptămână întristător, revoltător. Două trăiri ce ne-au fost date și, pînă la urmă,  un singur sentiment - de dezamăgire profundă - pentru sufletele noastre de microbiști.