Lupte grele pentru fluiere și fanioane

    Înainte de a se juca iar pe bune (vorba vine) pe la noi, pe acișilea, Liga Unu își ține avanpremiera sezonului în Antalya cea frumos curgătoare, precum Ozana lui Creangă, dar asta pentru conturile proprietarilor complexelor de lângă plaja îmbietoare a vecinilor din Balcani. Ba chiar ne-am turcit de-a binelea, din moment ce până și năzurosul Piți și-a dus selecționații autohtoni tot lângă mare, trimițând în uitare binefacerile ozonului carpatin.

    Trupele fac fireștile acumulări pentru marile manevre ale primăverii, dar șefii lor rămân stăpâniți de aceeași nefirească obsesie a trucajelor care vor să vină. Prin purtătorul lor de cuvinte și de jurăminte din Pipera, ei au aruncat pisica moartă în ograda crăciunescuciană, prin acel compromis cu caracter de ultimatum bizar, dacă nu de-a dreptul ridicol. I-au dat, adică, fostului fluierici de finală europeană un termen de grație - cinci etape - în care arbitrajul românesc trebe să se spele de păcate, iar dacă se mai comite iar de la centru sau margine ne vor invada veneticii care să  împartă dreptatea pe terenurile noastre.

    Acum, sunt de discutat niscaiva aspecte înainte de a reporni tambălăul, că sigur vom avea parte, pe mai departe, de el. În primul rând, nimeni nu ne zice ce și cât anume trebuie să strice Balaj, Tudor, Deaconu și compania pentru ca mai noul vis jijian, parcă mai ceva decât acela de finală continentală, să devină realitatea care roade sufletul de patriot al lui Don Nelu de Vâlcea. Va fi de ajuns un meci făcut praf de vreo brigadă pentru invazia străinilor sau e nevoie două-trei decizii alandala per rundă competițională? Trebuie să se rupă un anume număr de tibii, să se fractureze calcanee, astragaluri, piramide nazale - toate în afara ariei vizuale a arbitrilor - ca să scăpăm de mioriticii cu fluiere sau fanioane? Cum va fi făcută contorizarea și mai ales de către cine, de vreme ce aceeași fază e văzută și revăzută la infinit, fără a se cădea de acord, în cele mai multe cazuri?

    Până la urmă însă, chestiunea de fond e alta: bun, băgăm la lungă și asiduă reciclare fluierimea română, dar măcar să avem garanția că federațiunile la care se va apela ne vor trimite spuma arbitrajului lor. Or, avem experiențe relativ recente!, ne-am pomenit cu meciuri stricate și prin gafele unora aduși pe bani mai grei. Străinii au treburile, competițiile lor, pe care nu le pot compromite de dragul dreptății ce se cere făcută la noi, cât am fi de comunitari. A, dacă românii ar arbitra la ei, iar ei ar face-o la noi, în spirit de reciprocitate pentru esența ideii de Uniunea Europeană - așa ceva ar însemna altă gâscă în altă traistă.

    Deocamdată, acest nou-vechi măr al discordiei a mai provocat ruperea unei prietenii de decenii, fratricidul oltean Dragomir-Crăciunescu lasându-se cu victime colaterale la buzunarele avramilor și tudorilor, condamnați de Ligă la reducerea substanțială a baremurilor. Păi bine, domn’ Mitică, tocmai c-o plată așa mică, vrei mata să alungi orice tentație de neagră remunerație?!?
 
    O asemenea măsură, luată exact la dorita Oră H a luptei anti-corupție, poate avea efect de bumerang și e cazul ca măcar Comitetul Federal să-și exercite dreptul de veto, pentru ca arbitrajul românesc - ai cărui reprezentanți iau calificative bune și foarte bune prin Europa - să nu fie ucis pe de-a-ntregul din cauza câtorva influențabili sau nepricepuți. Parcă se spune din bătrâni că nu trebuie să tăiem pădurea toată din cauza uscăturilor, nu-i așa?