Cetățeanul brazilian Edson Arantes Dos Nascimento, zis Pele, și-a terminat de mult treaba în crampoane. După ce a luat trei mondiale și
a dat 1283 de goluri în 1363 de meciuri, septuagenarul de azi nu mai are nimic de făcut decât să înconjoare lumea și să cuvânte. Precum deunăzi, la iscodierea unui cotidian franțuzesc.
Ambasadorul viitoarei competiții supreme e dintre aceia care socot, asemenea
mititeilor de la noi, că fotbalul trebuie curațat la
organe, de sus până jos. În țara sa cică a întreprins de multișor o operațiune de menaj, eliberând jucătorul brazilian "din sclavie", până la urcarea
peleană în fotoliul de ministru al sporturilor fotbalistul reprezentând "proprietatea absolută a cluburilor". O fi așa, că prea le zice cu foc din gurița sa de rege mondial, chiar dacă doar cu coroană simbolică, al jocului-rege.
Citindu-l cu interes (ca pe-un viitor congres) nu pot reține un gând:
ne braziliem, mai frate, de vreme ce invazia celor de limbă portugheză în fotbalul românesc e o realitate incontestabilă. Cu jucători buni câte firicile de nisip sunt pe plajele preferate și de omul de la mare Mazăre, țara ce-i reamintită cu mândrie de însuși Pele a fi "a cincea putere economică a lumii" dă la export, pe bandă rulandă, sportivi cu crampoane. Iar unora chiar le place pe plaiurile mioritice, un fost stelist și un ex-rapidist revenind, iată, în iarba românească, însă la o altă echipă, din preajma Bucureștilor, la care până și manageriatul a fost încredințat, dacă nu unui
carioca pur, măcar unui reprezentant al fostei puteri ce a colonizat Brazilia prin 1 500.
Așadar și prin urmare, asta-i tare!, nu am ajuns chiar la fundul sacului în fotbalul românesc. Greșim, senhor Wesley Lopes da Silva?
George PLAURIAN