Vine un zvon dinspre justitie cu destinație fotbalistică. Zice-se că Iancu a câștigat spectaculos un proces spinos. Iancu, dar nu poreclitul
Elefantul, ci olteanul nea Marcel, dat afară ca mișel de la Astra lui Ionel. Treaba-i veche și de fapt in justiție a mers primul cel destituit, jucând pe teren propriu, craiovean,
meciul pentru daune morale și substanțial materiale (un meci peste care nu a venit încă fluierul final).
Clubul prahovean, în curând giurgiuvean, a sărit ca ars și a intentat, la rându-i, acțiune pentru niscaiva presupuse nereguli în doritul transfer al lui Pintilii, ajuns în altă curte la vremea respectivă, iar între timp dovedit bun și de națională. Alt
meci, jucat de asemenea pe teren propriu, însă în cazul de față pe mal de Dunăre, unde Astra își are deja sediul social. Iar aici intervine surpriza: cică fostul președinte a câștigat în deplasare, justiția aratîndu-se oarbă chiar și-n zona sudistă, unde înfloresc afacerile celui mai bogat patron din fotbal, primar de Giurgiu fiind prietenul acestuia!
Dar capul de afiș al zilei îl ține tenisul, de vreme (și pe ce câinoasă vreme) un român a ajuns să urce în finală de prim mare turneu anul. E drept, timpul e hain pe-aici, iar Horia Tecău, alături de-o americancă frumos botezată Bethanie, a dat lovitură la capăt pe lume, unde-i vară, care vară e anotimpul preferat de-un constănțean ca fiul de polițist-baschetbalist.
Am fost cândva în frumusețea de oraș numit Melbourne și-n sala în care priveam uluit, în premieră personală, cum se trage și desface ditamai acoperișul, în funcție de ceva averse. Vă pot asigura deci, în cunoștiință de cauză, ce înseamnă
să faci o finală în țara în care până și cangurii poartă rachete și mingi colorate în marsupii. Chiar dacă unicul Năstase privește dublul doar ca o încălzire pentru simplu, performanța lui Horică - afirmat spectaculos până acum alături de bărbați - nu e nicicum una mică, dovadă fiind cecul deja asigurat, de aproape șaptezeci de mii de verzișori. Bate rău Tecău, să-l țină Dumnezeu, că tare bine ne mai poate pica așa ispravă, de uns sufletele noastre de microbiști.
George PLAURIAN