Argentinianul Brandan e un fotbalist care n-a trecut prin performanță ca gasca prin apă. A jucat de 8 ori in tricoul naționalei U2O din țara sa și a
uriașilor Maradona sau Messi. E campion de România cu decedata Unirea Urziceni, câștigător de Cupă cu Steaua și a bifat șase prezențe în grupă de Liga Campionilor, unde a și
înfipt-o-n ațe. Microbiștii
neciumpalaci, deci nu neapărat steliști, sunt limpeziți asupra calității jucătorului de bandă stângă, care ne-a luat fața și pentru cum
pune osul, și prin clarviziune în iarbă.
Tânărul Pablo are o
viață și dincolo de fotbal. Ca mâine face 29 de ani și a început să iasă de sub aburii traiului de boem, gândind la propria familie, la viitorul lui și al ei. Se simte bine la noi, dar s-a pomenit cu o caruță de bani la poarta casei de împrumut. Bănet pe care îl poate însuși dacă pleacă peste țări și mări. Sumă mare-tare, pe care nu poate să o agonisească pe aici.
Ghinionul lui Pablo Brandan e că s-a trezit legat de glia pipereana, că stăpânul îl vrea acum (trecut-o vremurile, f. apropiate, când argentinianul se afla pe lista neagră din Ghencea). Iar în loc să bage mână la teșcherea, pentru o cât de mică contrabalansare a tentantei oferte asiatice, patronul răspunde cu mentalitate de proprietar de sclavi, oferindu-i argentinianului doar lecții despre însemnătatea cuvântului dat.
Desigur, oricine ar fi în conducerea clubului ce visează la finală continentală 2012 și-ar dori să păstreze o asemenea
piatră prețioasă. Atâta numai că rațiunea trebuie să îndemne la o
șlefuire a contractului, dacă nu chiar la un pic de respect și pentru nevoile altora.
Cum atotputernicului piperean îi place să se laude cu înțelepciunea-i strânsă din povețele bătrânilor, îi reamintim că dragoste cu silă nu se face, iar dacă se face, totuși, se numește viol. Sau încă una: și iubirea - inclusiv aceea față de un club - trece tot prin stomac.
George PLAURIAN