Românașii i-au bătut pe portughezi. La rugby, bre, că-n fotbal e cam de pus pofta-n cui, e tare greu cu alde Porto. Dar nici cu
obiectul țuguiat nu mai este ușor - lusitanii au urcat, noi ne-am tot dus la vale, după ce pe
vremea de crampoane a foștilor capi de federație Octav Morariu, șeful olimpismului, sau Meke Mihalache, mare director în fotbal, ei nici nu existau prin lumea onorabilă unde se joacă în 15 (ca să nu mai vorbim de perioada lui Morariu ăl bătrân, a primelor învățături de minte oferite franțujilor).
Asta e, viața merge înainte - deși înainte stăteam mai
bien -, treburile se schimbă și acum un campion de Hexagon ca Marius Tincu trebuie să se mulțumească cu bucurie în mușchi la un succes cu Portugalia, după ce Murariu, Paraschiv, Enciu, Dodo & comp îngenunchiau nu doar
musii, dar și naționale de dincolo de Canal. Astăzi, Hari Dumitraș nu mai e
flanker tare mare, a ajuns la cârmă de națională, într-un colectiv tehnic măcar foarte numeros, dacă nu cumva valoros. Doar cu
marfa din teren e problemă - prea puțină, cam subțire -, însă s-a trecut la primenire, zicându-se că, totuși, talentele au fost, talente-s încă. Or fi, nu ne-ar fi cu supărare, încă mai avem răbdare.
Deocamdată, debutul anului s-a lăsat cu victorie și asta contează. Revanșa s-a luat și cu ceva noroc, meciul de sâmbătă jucându-se în plin cod galben la noi și roșu la vecinii ungurași, pe un timp din acela când nici câinele nu e de dat prin curtea troienită. Vă imaginați cumva vreun picior de fotbalist sau măcar de prieten cu fotbaliatorii care să intre
la bășică pe asemenea teren și vreme? Dar rugbystul are șapte inimi în pieptu-i de aramă și cei care au trecut cândva printre
hașuri au luat-o înaintea titularilor de acum, obținând victorie înainte de a începe meciul oficial. Victorie la lopata pe care au pus mâna de cu zori, luptând mai ceva ca în grămadă sau pe linia de treisferturi pentru a alunga nămeții de pe stadionul de la
Șosea. Victorie asupra zăpezii multe și nebune, plus a viscolului turbat, care au pus sub mare semn de întrebare însăși posibilitatea disputării partidei.
Cum truda anonimă, din pură și sublimă dragoste de sport, a făcut să se poată juca - și câștiga -, victoria
stejarilor, fie ea doar la Portugalia, trebuie să poarte urme de eroism în amintirile celor care mai cred că rugbyul e jocul practicat de
gentelmeni. De domni care nu se sfiesc să pună, la nevoie, mâna pe lopata. Și e o onoare să strângi așa mâini!
George PLAURIAN