Strigă zapada din noi, din trupul țării. Nu mai suntem doar pe ale vieții valuri, am devenit și robii
talazului alb, viscolit cu afurisenie...
Piți a fixat un grup de 12
stranieri pentru Uruguay, meci amical, dar
cu ștaif, programat pe 29 februarie. E de datoria lui, dar cum își va face
datoria Măria-Sa Vremea pe Arena Națională, că la ora asta nici nu suntem sută la sută de se va juca joi, darămite să ne mai gândim la mai apoi ?!
Apropo de meciul ce trebuie să vină în cupă europeană, se pare că mintea unora e de-a binelea
sub troiene, de vreme ce finul dinamovist al patronului stelist zice că ține cu Twente până la moarte. Sigur, creierele mari și mici necuprinse încă de buimăceala zăpezii iau o asemenea declarațiune doar ca pe vreo altă bombă aruncată în goana după senzațional, nu atât de stupid caraghioasă precum
cioaca aceea cu plânsul de necaz la cea mai mare izbândă din fotbalul românesc. Însă tot e păcat de Bărbosul Suprem să arunci cu cuvintele aiuritoare tocmai în zile de teroare albă, când suporterii dinamoviști și steliști
au dat-o la pace pentru cel mai important
meci din viața lor, și a noastră - derbyul salvării din brațele urgiei. Nu mai vorbim de faptul că nu-i defel creștinesc și degeaba pupi mâna nașului
la lăcaș dacă după aia îl lași pe el să se ia la trântă cu nămeții, iar tu, fiu spiritual, îți vezi liniștit de lustruitul pantofilor, să se oglindească în ei costumația fistichie, mai scumpă decât o casă dintre acelea ascunse sub troienele groazei.
Dar nu-i vreme de glumă și de luat în seamă produse din somnul rațiuni. Minți, inimi și brațe de români adevărați se prind în
hora solidarității, pilde de omenie venind și din rugby sau baschet. Mai ales cei ce joacă în 15 au pus mâna pe lopeți în jurul spitalelor bucureștene, ca și prin Focșani, Galați sau Brăila, și au chemat jandarmii nu pentru a face ordine la stadione, ci pentru a-i încărca cu tone de alimente destinate sinistraților. Bravos națiune, asta-i Națiune cu care mai putem să ne mândrim!
George PLAURIAN