Becaliada continuă, în varianta patron prin fotbal. Deci, se cheamă mai corect
Jijiada.
După ce a făcut și altfel de valuri, destule cu spumă admirativă, în postura de
războinic al zăpezii, pipereanul a redevenit lupul în blană de oaie, mușcând în direct și la oră de vârf din
prada de serviciu: a fost de ajuns ca antrenorul să dea ceva din casă, apropo de întârzieri de plată pentru staff, pentru ca sabia demiterii să fie mai aproape ca oricând de creștetul lui Ilie Stan. Tehnicianul a revenit, a cerut îndurare, a dat vina pe presa deformatoare de idei. Iar patronul a fost re-re-re-reauzit îmbunat pe la cele microfoane care-i sorb cuvintele mai ceva decât izbutește să-și desfete gâtlejul orice statornic prieten al paharului. Însă treaba-i oablă, soarta antrenorului stelist pare că atârnă de un fir de păr. Olandez.
Twenteez.
Până să mai bată, sau nu, recordul schimbărilor pe banca echipei din dotarea familiei sale (adicătelea, până joia asta prin noapte), Jiji a stabilit o altă performanță - e în filmul în care a refuzat să joace! Ultima peliculă a octogenarului Nicolaescu are un personaj care aduce atât de mult cu
neîmpăcatul din Ghencea încât Horațiu Mălăele, așa mare artist cum se află purtătorul celebrilor ochelari, va stârni rumoare la orice apariție printre precupeți sau gospodine profesioniste, ce își vor da coate exclamând "Uite-l, bre, pe Becali". Culmea e că regizorul i-a oferit un rol chiar europarlamentarului, comițând însă sacrilegiul de a numi personajul Belciug, ceea ce a stârnit furia doritului interpret, care mai pusese, oricum, două condiții, dezvăluite de el însuși: "Să joc rolul principal și să nu mă atingă nici o femeie în film" (de aici putând realiza că omul nu are nimic, cum s-a zvonit, cu minoritățile sexuale, de vreme ce atingerea masculilor nu era prohibită).
Și uite așa, fiindcă nu a fost
botezat - iarăși după propriile spuse - Leul, Tigrul, Ursu sau, se înțelege, Războinicul, junele clanului din Pipera a expediat scenariul în coșul de la wc, răpind unor generații întregi de cinefili inefabile momente de desfătare a privirilor. Dar rămâne nestăvilitul bombardament asupra altui simț, că aproape nu există grupaj de tele-știri sportive fără de vocea unică a lui don Jiji, patronul de fotbal care a ratat șansa de a-și pune în valoare (și) calitățile artistice. Poți să știi, însă, ce va aduce ziua de mâine sau cea de poimâine, când nu-i exclus să fie ca-n filme?
George PLAURIAN