Obiceiul dăruirii de simboluri cu șnur doar pentru cucoane reprezintă un exemplu clar de
discriminare între sexe. Dar ne putem face și noi, masculii, cu marțișoare în dotare, chiar dacă nu la propriu (cum am procedat deja în materie de cercei în urechi sau buric, revenind la întâietatea - firească!- a bărbatului și în treaba asta, dovedită de cercetările arheologice).
Mai cu ditamai Forlan scăpat singur dar trimițând în plopi, mai cu îngăduița lui nenea arbitrul ungur tiz cu șef federal român (ce penalty? - Tătărușanu e fan Cavani și nu a vrut decât să-și exprime admirația), mai cu o fază ca pe vremea lui Hagi, microbiștii s-au învârtit de un mic cadou în noaptea ninsă de dinaintea primăverii calendaristice. Remiza cu
celeștii e rezultat de scris cu litere groase și roșii, precedentul amical de lux din București fiind îndepărtata amintire a acelui parcă neverosimil 5-1 cu nemții.
Tricolorii au început prost și au terminat altfel. Cu plasa scuturată după nici două minuțele și o construcție greoaie, Mutu et comp păreau condamnați să rămână în bănci pentru a primi altă lecție de fotbal de la
profesori, e drept, emeriți. Dar ușor-ușor s-a jucat cam de la egal, execuția superbă a lui Marius Niculae (care a zguduit însă doar transversala), mingea scoasă in extremis la reluarea lui Stancu și mai ales golul aceluiași turc, de la Marica pornire și Torje continuare, fiind numai momentele de referință din evoluția trupei alese de Pițurcă.
Să ai posesie de 54% și să nu te faci de râs cu campioana continentului Braziliei și Argentinei - iată visul ce-am visat lot reprezentativ și suporteri deopotrivă. Un amical de lux, adicătelea un examen trecut onorabil, poate reprezenta punctul de pornire în recăpătarea încrederii în echipa națională.
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro