Să fiu scuzat că-l iau așa
la pertu, ca pe marginea șanțului comunal, pe un ilustru necunoscut, însă prea
a sărit gardu' muhaiaua asta! Pe lângă fapta sa, până și năvălirea în teren a derbedeului din Ploiești - agresor de Galamaz - pare o ciozvârtă oarecare aruncată în oală cu lăturile fotbalului nostru.
Auzi la el, să pună mâna pe
lopată și să alerge arbitrul care cutezase să-l elimine de pe terenul unde se juca marele derby Tișău - Vernești, din supervaloroasa ligă a patra! O petardă, acolo, ceva cataroaie mai treacă-meargă, dar înarmarea cu instrumentul de lucru al celui care sapă tuturor loc cu verdeață e prea grotească, sinistră, de neiertat.
Băi, băi, băi, și stați să auziți cum îl cheamă: Rănete, nume parcă predistinat răzbunătorilor tembeli și neapărat provocatori de urme pe trupuri vrăjmașe. Ieșit brusc din anonimat, bietul purtător de ghete de fotbal este cumva și o victimă, fiindcă a văzut el cum și ce se întâmplă pe la casele mari, vrând doar să bată orice record al golăniei din arenele de întrecere. Sigur că va fi trimis la oarece
reciclare, pe care i-o dorim cât mai lungă, să aibă timp suficient să ia aminte cât de scurtă și de scumpă e viața asta ce ne-a fost dată. Să cugete - că ceva urme de creier tot trebuie să dețină - la ce i s-a întâmplat, de pildă, unui jucător de numai 23 de primăveri, căzut pe gazon.
Trista pățanie a fotbalistului Muamba, de la Bolton, a demonstrat, băi Rănete, că nu-i nevoie de nici o lopată când e să se cam rupă
ața: un stop cardiac poate apărea oricând, inclusiv în timpul unui joc în care te bagi (ca musca-n lapte?) și tu, băi Rănete. Tatăl ăla de familie a fost scos din teren de Cel de Sus și se zbate între viață și moarte, pe când tu, băi Rănete, ai fost trimis din iarbă de unul ca și tine - cu membre și organe, visuri și păcate -, doar cu un fluier în plus, la care trebuie să iei seama, c-așa e treaba în care te-ai vârât. Lopata e folositoare în multe altele, deci înhaț-o și poftește la dat gunoiul în care te-ai vârât prin accesul tău de tembelism, băi Rănete!
George PLAURIAN