A venit Cupă europeană la București, cu Platini cu tot, Arena Națională ne e socotită magnifică de la vârful forului continental, dar tot de oile noastre pare că ne pasă mai întâi și mai apoi. Avem trofeele noastre de dat și multe socoteli de încheiat spre un final de stagiune încă mai întărâtat, după ce împricinatul din cazul valiza nu s-a sfiit să propovăduiască iarăși însemnătatea cuferelor de dreaptă premiere în viața creștinilor săi și ai altora, mai mult sau mai puțin ortodocși.
Iar dacă fotbal mare nu e, măcar sar scântei - în iarbă, dinspre tribune, plus la vestiare - când le e dat Rapidului și Vasluiului să se înfrunte din nou. Semifinala de Cupă autohtonă a strâns în Giulești mai multe energii decât orice sosiri zgomotoase de înalte fețe și răsplăți fotbalistice, chiar dacă galeria s-a redus la tovarășe de viață și urmași de fani, iar patronii au dat semn de pace și prietenie eternă. Ce s-a putut auzi dintre buzele cu ruj și de sub mustăcioarele încă nemijite ca lumea, cum s-au încăierat protagoniștii la cabine, dar mai ales cum s-a stabilit prima finalistă – fiecare în parte și toate dimpreună au oferit tensiunea întreagă unei dispute cum nu se vede prea des.
Rapidiștii au încins hora când Marius Avram apucase să sufle în fluier doar startul. Neașteptatul cadou brazilian (gafa lui Anderson) a părut apoi doar ceva în genul darurilor otrăvite de la vechii greci, tot un specialist în samba, însă mai priceput și mai golgeter cum se află Wesley, întorcând rezultatul imediat după pauză. Vasluiul era în finală, Porumboiu abia se abținea să-i dea cu tifla prietenului etern Copos, când s-a trezit să trimită
vinclul vieții tocmai un jucător celebru prin alte operațiuni cu mult zel desfășurate în ani buni: supranumitul Chirurg (oare de ce, bre ?- cică așa ar fi întrebat un candid de la peluză) a făcut 2-2, Roman a profitat de gafa portarului penibilului de la Sibiu și Giuleștiul a încins hora mare.
Dar mai e finala și sunt încă multe de lămurit pe finalul unui campionat care, de nu-i bun, măcar sigur se arată de-a dreptul nebun.
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro