Fără ocolișuri, ca între tovarăși în pasiune, o spun sus și tare: nu mi-a plăcut ce s-a putut întâmpla aseară pe Camp Nou. Știu și îmi asum, unii mă vor acuza de subiectivismul fanului declarat al Barcelonei, dar dincolo de acest amar e o anume deznădejde, fiindcă marți s-a petrecut mai mult decât eliminarea lui Gurdiola & comp.
Chelsea a răpus visul celui de al 14-lea trofeu în 4 ani pentru vitrina clubului ce a înnobilat fotbalul modern. Chelsea a ucis acea idee de tiki-taka încântătoare pentru amatorul de sport ca spectacol. Cum se zicea într-un cântec comunist, "Hei-rup/Hei-rup/Cad stânci de fier", cam așa au izbândit londonezii, revenind de la 0-2 în zece oameni, marcând primul lor gol chiar la cel dintâi șut pe poartă, dând lovitura decisivă a calificării în ultimele secunde. În rest, rezistență teribilă la un asediu continuu, eroism de genul românilor în izmene de la Mărășești dinaintea impozantei armate germane. Cinste englezilor, dar nu și onoare fotbalului, ajuns să fie dominat de practicanți cu calități specifice altor ramuri, precum atletismul sau luptele libere.
Romantismul a fost îngenunchiat de realismul vremurilor în care banii nu mai au nici cea mai firavă urmă de miros. Barça a pierdut al doilea trofeu în câteva zile, parcă urmărită de blestemele adunate pe capul celui mai strălucitor jucător al său și al planetei. Bara s-a împotrivit lui Messi la penalty, bara i s-a mai opus o dată la "bomba" în care argentinianul părea că a strâns toată furia neputinței de a trimite în poarta celor de la Chelsea ori de câte ori aceștia i s-au pus în drum.
Așa e-n fotbal, veți spune, așa-i și-n viață. Corect, dar cât de nedrept...
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro