Își zic câini și se cred răi, dar nu mai sperie pe nimeni. Din Miami până-n
Groapă, se latră doar la lună - adio titlu!
I-au călcat trenul, CFR-ul, Kapetanos, fiul lor Brutus (acum Ando, după rolul similar jucat de Clau-gol sau "Prințul" Cristea). Scheunatul e jalnic, mușcătura vine și din interior: jucătorii dezvăluie suspiciunile de blat ale propriului antrenor!
Rechemarea lui Bonetti la Dinamo s-a vrut acel șoc al recăpătării încrederii după ce echipa clacase psihic sub comanda lui Ciobotariu. Doar simbolul fotbalului din Șos. Ștefan cel Mare avertiza la vremea respectivă (nu-i nici o lună de atunci!) cât poate fi de nepotrivită aducerea unui tehnician străin cu trei zile înainte de un meci greu, înspre finalul unui campionat nebun. Și, încă o dată, Cornel Dinu a avut dreptate,
soluția salvatoare s-a dovedit precum frecția la un picior de lemn sau o
bonet(t)ă de medic-șef pe creștet de infirmier.
Dinamo își ia iarăși la revedere de la Liga Campionilor. Probabil, mai mult ca sigur, și de la
macaronarul care o lăsa pe la jumătatea clasamentului în urmă cu trei ani, pentru ca acum să arunce vestiarul în aer. Zarva mare din coteț (ei înșiși își zic câini - roșii sau mai nu știu cum) pare să umple paharul răbdării în privința experimentelor cu antrenori străini. Costa, Conceicao și acum Bonetti, trei
transplanturi dovedite nefirești, într-o prea scurtă perioadă a fotbalului nostru. Lucescu cel mare, Dan Petrescu sau Loți Boloni impresionează Afară, destui autohtoni cu drag și fler în meserie șomează -a făcut-o chiar Ando, cel relansat spre lauri-, dar patronii de la noi aruncă banii pe marfă de import doar ca
să dea bine (la ce, numai ei pricep).
Și parcă special pentru a arunca și mai multă sare pe rană, totul se petrece prin
Groapă chiar în preajma aniversării a 26 de ani de la cea mai mare izbândă a fotbalului românesc de club. Celebrele lacrimi de ciudă ale acționarului dinamovist în momentele triumfului Stelei din 7 mai ’86 revin în amintire. O amintire la care nu avem dreptul să renunțăm, ba chiar putem să ne bucurăm din nou, peste ani, citind și tulburătoarele rânduri din scrisoarea lui Bölöni, publicată de Gazeta sporturilor.
George PLAURIAN