Extaz și agonie

    Bucureștiul e în extaz. Găzduiește cel mai mare eveniment sportiv din istoria sa. A mai fost Universiada din 1981, dar atunci nu erau în joc atâția bani. Nici atâtea cepuri date la butoaie de bere pentru oaspeții Capitalei. Nici 35 de camere de televiziune într-un singur loc. Nici 130 de țări puse în direct cu evenimentul. Nici peste o mie de ziariști acreditați la un spectacol de vreo două ore (nu-mi amintesc ca acum 31 de ani să fi avut măcar câteva zeci de gazetari pentru întreceri care s-au întins de-a lungul multor zile).

    Finala Europa League se lasă cu bani pentru spanioli și români. Pentru fotbaliștii de la Atletico Madrid și Athletic Bilbao, pentru cârciumarii și hotelierii noștri etc, etc. Și mai înseamnă un mare capital de imagine pentru Mircea Sandu și trupa sa federală, pentru Primarul General la patru ace, pentru o capitală despre care s-a scris și se scrie zilele astea mai mult, adesea mai frumos, decât în ani întregi. Extazul e justificat!

    Dar fotbalul românesc trăiește în agonie. Înlăuntrul său deranjul a devenit cumplit după cele petrecute în derbyul clujean. Întreruperea meciului U-CFR în minutul 27 ne face iar de râsul lumii. Unii zic că Tudor a greșit fluierând sfârșitul mult înainte de termen. Se trece prea ușor peste adevărata sa greșeală: a acordat penalty pentru un fault care nu a fost. Iar de aici a plecat totul.

    Însă decizia de a pune capăt partidei poate fi socotită și semnalul de alarmă tras de un om care s-a săturat de tot circul Ligii 1. Ca noi toți! Căpitanul lusitan al unei echipe românești a sărit pragul nebuniei și mitocăniei când s-a repezit să "gratuleze" galeria adversă. Portarul român al celeilalte echipe românești s-a trezit în rol de judecător al gestului reprobabil (dar și al valorii contestabile a lui Cadu&comp!), împărțind dreptatea cu pumnii și picioarele, scenele aiuritoare continuînd pe tunelul spre vestiare. Publicul a trecut de la provocări cu pietre aruncate în "dușmani" la isterie, forțând pătrunderea pe gazon. Ce trebuia să facă arbitrul? Regulamentar, să mai arate cartonașe roșii până la atingerea numărului minim de componenți într-o echipă. Omenește, s-a temut, i s-a făcut scârbă și a hotărât să pună capăt unui joc care numai de fotbal nu mai putea fi.

    Vor intra în rol judecătorii federali. Dar indiferent de sentința acestora, campionatul este total compromis!