Chiar pe incendiar final de campionat și tocmai în zi de Adunare Generală care decide soarta Craiovei, acum și aici nu-i loc pentru fotbal. Când România uimește și-și înalță steagul mai mult, mai sus decât tot restul continentului la un loc - iar asta în însăși
inima Europei Unite - nu ne mai poate arde de Chiajna, Mioveni, golănie sau fluiere. E ora Gimnasticii!
Să nu ne temem de cuvinte: ceea ce au izbutit la Bruxelles cinci domnișoare, un celebru domn și o mare doamnă ține de miracol. Și amintește acelora ce au avut parte de toate trăirile la vârf ale acestui sport despre Nadia și despre un alt "European", petrecut la Skien, înaintea Olimpiadei primei note maxime din istorie. Și dă voie visului să zburde iarăși, prin frumoasa similitudine de a ne găsi la puține luni înainte de alte Jocuri.
Doar magicianul Octavian Belu își unește, precum destinele, glasul cu vocea mirificei Mariana Bitang, îndemnând la cât mai rapidă uitare, fiindcă la Londra va fi cu totul altceva, pentru americance, chinezoaice și restul lumii pe aparate neavând importanță ceea ce s-a întâmplat în Belgia. Invitația adresată de acest fantastic cuplu de tehnicieni, unul unic de la un pol la celălalt, este mai degrabă la cumpătare. Uitarea nu trebuie să vină nicicum, Bruxelles-mai 2012 va fi oricum, mereu în cartea recordurilor! Iar dacă nici după patru titluri din cinci (s-a renunțat, în numele prudenței și tacticii, la locul câștigat în a cincea finală - paralelele fiind de regulă ”călcâiul lui Ahile” pentru fetele noastre) nu ne mai bucurăm, atunci chiar ar fi cazul să ne apucăm de altceva, mulțumindu-ne cu bălăcăreala numită Liga 1...
Măcar acum, ieri-azi-mâine, să ne mândrim cu domnișoarele
Ponor, Izbașa, Iordache, Haidu, Bulimar, datorită cărora România este din nou fruntea Europei.
Cătălina a mai triumfat la bârnă și a luat medalie de argint la sol deși, de regulă, la 25 de ani o gimnastă trăiește din amintiri. O revenire uluitoare în victorie, după patru ani fără concursuri și numai cu teribile lupte împotriva durerilor de la coloană.
Sandra s-a bătut și ea pentru sănătate după ce a devenit campioană olimpică sau dublă laureată la precedenta ediție continentală. Nu mai departe decât la finele ultimei ierni o supăra rău un genunchi. Dar a trecut peste toate și a urcat a șaptea oară pe cea mai înaltă treaptă europeană, săriturile sale sfidând legile gravitației și, poate, ale medicinii.
Larisa Iordache a apărut de nicăieri pentru cei din afara gimnasticii. N-are nici 16 ani, e un nod de fată și un munte de neastâmpăr. A fost alături de două mari campioane pentru triumful echipei. S-a bătut apoi pentru întâietate în Europa cu "veterana", c-un fost idol al copilăriei sale, la două aparate. S-a plecat în fața Cătălinei la bârnă, dar a primit de la aceasta prima îmbrățișare după succesu-i de la sol, egal cu cel mai strălucitor debut în marea arenă.
Pentru toate acestea și pentru altele mai puțin știute, nu trebuie să uităm povestea adevărată din această lună a florilor. Sau dacă o vom face, totuși, doar de ochii frumoși ai doamnei Bitang și domnului Belu, să fie doare o uitare târzie și prea frumoasă...
George PLAURIAN