Dinamoviștii se bat cu pumnul în piept - au luat Cupa, și-au salvat, astfel, un întreg an competițional. Controversat printre specialiști, dar asigurat de simpatia suporterilor, Bonetti a izbândit în cel mai pur stil italian, realismul tacticii sale câștigând duelul cu mai pregnantul romantism al Rapidului.
Degeaba au avut Surdu, Herea sau Deac ocazii mari, în zadar Roman l-a suplinit pe Rui Duarte. A fost de ajuns o fază fixă, un corner bătut perfect de Curtean și reluarea de rămas bun triumfal din partea din Scarlatache, pentru ca Shakira să-și trimită iar sosia în tribunele noastre. Dănțuirea lui Borcea s-a produs aproape concomitent cu oficializarea întinsei
hore a plecărilor din Giulești: Răzvan a confirmat-o, Pancu a vorbit de 99 la sută pa și pusi, Coman e cu un picior pe Someș, iar lista pare interminabilă!
Dar această finală rămâne memorabilă nu numai pentru că Dinamo s-a "scos" în 23 de mai. Actul suprem al Cupei ne-a făcut pe toți microbiștii să fim cumva mândri că suntem români. Atmosferă senzațională, organizare ca la marile evenimente de pe cele mai faimoase stadioane ale lumii, un public de nota 10+. Nu au lipsit cu totul manifestările de simpatie pentru... brutărie, însă pentru prima dată într-un prea zbuciumat sezon, dacă nu cumva în ani la rând, civilizația a părut biruitoare în România, pe această ultramodernă Arenă Națională care
impune cu adevărat.
Iată de ce această finală a salvat mai mult decât o echipă frustrată în campionat și Europa sau un antrenor controversat. Ea a fost asemenea lui Noe pentru un sezon în pericol de înec prin potopul care nu i-a venit din Cer, ci dinspre neputința cluburilor noastre de a ieși din mizeria luptei oarbe și mizere pentru banii care nu aduc fericirea simplului iubitor de fotbal.
Mulțumim, Doamnă Cupă! Dar de ce vii atât de rar pe la noi ?
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro