Capul de afiș al momentului e ținut de noul scandal care macină
fotbalul italian. Nici măcar apropierea startului campionatului continental nu adună atâta interes cât pot suscita dezvăluirile despre recente trucări de meciuri. Și cum aripa afacerilor necurate din lumea tot mai murdar populată a pariurilor pare a se întinde și asupra sportului românesc, subiectul este la ordinea zilei și la noi.
Până și înfrângerea lui Bute e pusă de unii pe seama unor eventuale jocuri de culise. Ipoteza frizează absurdul, după umila-mi părere de nespecialist, fiind greu de crezut că un tip atât de inteligent se lasă martelat și făcut de ocară într-un asemenea hal. Refuz pur și simplu să cred că Lucian și-a vândut demnitatea! Ok, orice e de vânzare-cumpărare, dar totul are o limită - integritatea, fizică și morală, rămâne mai presus de orice, că doar o singură viață ne este dată.
L-am urmărit pe campionul abia detronat la revenirea în țară. Nu a fugit de puzderia camerelor tv, nici măcar nu și-a pitit figura tumefiată în dosul unor ochelari mari și negri. A răspuns tuturor întrebărilor de după cea mai
cumplită înfrângere a sa (adjectivul îi aparține) la fel de direct cum o făcea la întoarcerile cu centura de diamante. A refuzat ideea contestației pe motiv de violare a regulamentului de către staff-ul lui Froch, recunoscând deschis victoria de netăgăduit a englezului. A oferit, senin, o lecție de demnitate, asumându-și propria greșeală în loc să se implice în corul acelora care arată cu degetul către erorile oamenilor din colțul său.
Prin atitudinea sa de după bătaia încasată, Lucian Bute s-a dovedit, poate mai pregnant ca oricând,
un campion - înfrânt prima oară în ringul profesionist, dar incontestabil câștigător în lupta cu viața. Cu atât mai hilară apare etichetarea pseudo-gazetărașului pripășit la canalul băsist, care trebuie să fi consumat mult creier de găină zăpăcită înainte de a cugeta, cu jalnicele sale urme de cerebel, că pugilistul admirat de toată floarea sportului românesc ar fi "un nimeni"!?! Poate se uita în oglindă, bietul de el, când rostea cuvântul disprețuitor. Un asemenea specimen stârnește mila, nicidecum campionul rămas fără centura mondială, dar cu mintea întreagă și capabilă de recunoașterea înfrângerii cu o tărie mai impresionantă decât forța pumnilor oricărui Carl.
George PLAURIAN