Dacă în Elveția au arătat onorabil și au dat un gol Grozav, "tricolorilor" nu le-a mai ieșit aproape nimic sub Alpii Tirolului. Doar rezultatul, remiză albă, și evoluția unui Tătărușanu care a făcut meciul... transferului (în străinătățuri) au putut mulțumi. Posesia a fost net de partea austriecilor, ca și ocaziile sau raportul șuturilor la poartă.
Lipsit de miză, meciul de marți a însemnat pentru aleșii lui Pițurcă doar o ocazie de a-și mai trece câte o selecție la cv. S-au reunit, au făcut antrenamente, dar au părut că se pregătesc de fapt pentru binefacerile vacanței. Așa că acest
nula a nula (expresie învățată de tot microbistul român pe vremea când vedea fotbal la tv prin mijlocirea vecinilor bulgari) a fost tot ce se putea obține la Innsbruck - și prin bunăvoința arbitrului olandez, care i-a iertat de penalty pe cei
doi G din centrul apărării noastre.
În schimb, echipa de tineret a avut treabă oficială și a scos al doilea rezultat de 2-0 cu slovacii, în interval de câteva zile. Dar calificarea la turneul final al continentului rămâne tot departe pentru lotul care e adunat tare greu de inimosul Emil Săndoi, aria de selecția fiind alarmant de limitată. Punctele irosite anterior se pot răzbuna lesne, adevărată așteptare fiind legată de impunerea unor jucători în stare să facă pasul spre naționala mare. Deocamdată, și la capitolul ăsta sunt prea puține speranțe...
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro