Războiul prea multelor televiziuni și al veroșilor cabliști își consumă noi episoade. Bătălia în toi se duce pe fondul bâlciului de la TVR, cu conducerea pro-Cotroceni decapitată și înlocuită de interimarul Radu Călin Cristea, despre care trebuie să vă spun și altceva decât apare prin cv-ul de persoană publică a acestuia:
omul le știe cu mingea - sau cel puțin le știa pe vremea când șarja impetuos pe partea dreaptă a atacului echipei gazetarilor (Geo Raețchi în poartă, oamenii mai apoi la LPF Sorin Satmari și Adrian Ionescu plus Dumitru Graur în apărare, Constantin Alexe sau Bebe Firănescu la mijloc, Ovidiu Ioanițoaia vârf de atac). Echipa aceea juca cu selecționata arbitrilor sau cu formații de veterani, făcea și deplasări, aduna mii de spectatori prin provincie, evolua cu public numeros chiar în Ghencea, în '91.
Dar să revenim la
răzbelul zilei. Prima măsură luată de proaspătul mare șef al televiziunii publice a fost rezilierea contractului păgubos și dubios prin care s-au cedat drepturi de transmisie la
Europeanul Estului (și al multor altor evenimente, inclusiv Olimpiada de la Londra) către Dolce Tv, canal la care nu ajunge orice român. Se pare însă că ițele afacerii sunt încurcate precum Căile Domnului și se zice că totul a fost rodul cumetriei dintre Vlad Enăchescu și Cosmin Cernat, reprezentați ai celor două tabere. Totul ca între naș și fin, cum se poartă (și) prin fotbalul nostru de la nivelul lui de vârf, patronii cluburilor ce se urăsc la infinit lăsând securea războiului când a fost să se pună pirostriile.
Să se lupte - nu au decât, important e ca tot microbistul să poată trăi bucuria sportului măcar la tv. Să vadă, de pildă, spectacolul oferit de englezi și suedezi, decis de golul antologic și călcâiul miraculos al lui Welbeck. Să admire "mașinăria" Germaniei (
nașa continentului nu numai la nivel de UE!). Să aplaude de la distanță fantezia Spaniei. Să deplângă Olanda care nouă ne dă dureri de cap nu doar în materie de fotbal și care, din mare favorită, a ajuns la un pas de părăsirea competiției pe ușa din dos. Să fie conectat la renașterea după ploaie a Franței sau la emoțiile italienilor, ajunși la mâna ibericilor, sperând ca echipa ce-l fascinează pe Hagi să nu facă un 2-2 cu Croația.
Drepturile de televiziune sunt una, cele ale iubitorilor puri și simpli de sport - cu totul altceva, ba chiar acelea de care trebuie să se țină în primul rând seama! Deasupra oricăror relații dintre nași și fini de tot felul, singurul unanim de acceptat fiind precum între
Simona Gherman și
Anca Măroiu. N-am prea auzit de ele până acum, noroc cu alt CE în curs, de scrimă. Prima a fost nașa celeilalte pe planșă, în finala românească din Italia, aurul și argintului continentului la spadă venindu-ne după un parcurs cu dureri la propriu (Simona a necesitat intervenție medicală la mijlocul asaltului din 16-imi, Anca a tras cu ”împunsături” groaznice la spate). Cinste lor, româncelor, iar așa
cumetrie... să tot fie!
George PLAURIAN