Ați văzut vreodată, mai mult ca sigur, cum devine o campioană a citricelor obiect de aruncat la gunoi. În fotbal, procesul de mucegăire înseamnă joc bătrânesc și anemic, a cărui rezultantă nu e drumul la ghenă, ci doar ieșirea pe ușa din dos de la prima competiție cu zero puncte pentru o Olandă ce este taman campioana mondială a perioadei!
Eliminarea rușinoasă a stricatei "Portocale mecanice", mare favorită înainte de start, e
bomba grupelor turneului final care ține capul de afiș al lumii sportului, făcându-ne să trecem rapid și peste alte două trofee - de argint - cucerite la scrimă, de către spadasine și sabreri (bravo lor!). Dar nici căderea rușilor de la extazul debutului în stil de superputere fotbalistică la agonia strângerii rapide a bagajelor nu-i decât tot un moment dintre acelea în care realizezi cât de întortocheate sunt căile și legile nescrise ale fotbalului. Surpriza-surprizelor mi se pare însă, dacă-mi dați voie, a fi fost alta, legată, ce-i drept, de aceasta înainte pomenită.
Accederea Greciei în
octetul de elită a fost cu noroc și cu un
Karagol de poveste, căpitanul–veteran fiind personajul de legendă modernă al elenilor. Minunile nefiind prohibite pe tărâmul unde orice-i posibil, uluitoare cu adevărat este clipa în care urmașii inventatorilor celor mai nobile Jocuri au găsit puterea să renască și să biruiască. Când aproape unsprezece milioane de compatrioți mândri dar iuți la mânie se pregăteau pentru asaltul final
cu sau contra UE și euro, Garagounis și ai săi au... votat într-un mod superoriginal, amintind Europei că-n cetățile lor a fost leagănul civilizației și că de Atena trebuie să se țină lucid seama, dincolo de orice interese politico-economice. Grecia a dat o lovitură crizei prin fotbal și strania coincidență o scoate în drumul spre lauri a echipei din țara care vrea să facă noua ordine europeană.
Isprava
măslinii-minune face înconjurul lumii, dar noi tot putem să ne întoarcem la "oile noastre", obligați la modul cel mai plăcut să aruncăm măcar o vorbă despre succesul românesc în IRB Nations Cup. Un succes venit după șase ani de așteptare și lăudată organizare lângă Arcul de Triumf, plătit cu sânge și cu trei victime la propriu pentru
certificatul de naștere al unui posibil antrenor de clasă, pe potriva staturii de rugbyst mare care a fost Hari Dumitraș. Ce ar mai fi strigat acum, până la răgușeală totală, regretul Tudor George - un salut din vechea Troie, AHOE!
George PLAURIAN