Frați întru iubirea pentru sport, mătuși și șogori care mai populați încă arenele,
am pus-o: suntem reprezentați la cel mai înalt nivel! De vineri, zi de șase din a șaptea, la Cotroceni nu mai
ghidonează un microbist care ține ba cu una (Rapid), ba cu altă echipă (Steaua sau mai cine știe care). Cel puțin până se termină
Cuptorul acesta afurisit, sportul este - cel puțin pare - la putere.
Adicătelea, veți putea întreba, cum e cu treaba asta? Ei bine, lăsând la o parte orice simțăminte de ordin politic sau de trăiri cu fundul (buzunarul) ciuruit, se cade să spunem, să reamintim, că politicianul cu nume de floare trimis de Parlament în palatul prezidențial a fost ministrul sportului. Cu plete ca pe vremea celebrei Beatles, Crin Antonescu a fost privit chiorâș, când a urcat la primul etaj din Vasile Conta, chiar de alde Patzaichin - cel mai vestit purtător de neconformistă podoadă capilară.
Rezervele față de apariția la cârma MTS a unui profesor de istorie, și nu
de tumbe, au fost firești. Ce a făcut respectivul pentru canotaj, gimnastică, jocuri sau alte cele, olimpice sau nu, poate fi încă întors pe toate fețele. Dar un lucru, un fapt, rămâne indubitabil: exact pe vremea ministeriatului dascălului de Tulcea, prin 2000, România a căpătat o Lege a sportului (am verificat ținerea de minte, a confirmat-o marele om al performanței Nicolae Mărășescu).
Bun sau rău, documentul prin care s-au consființit existența, însemnătatea, rolul social al domeniului atât de aproape de inima românului este legat pentru totdeauna de numele lui Crin Antonescu. Iată de ce trebuie să remarcăm măcar ascensiunea fostului șef al sportului la vârful statului numit România. Nu de alta dar, fie el doar cu caracter de interimat, mandatul la Cotroceni al fostului șef al sportului se consumă în pas și speranță sub semnul Jocurilor de la Londra.
George PLAURIAN