Rapidulețul a deschis balul. În stilu-i caracteristic. Cu două
bijuterii fotbalistice, puse la piepturile înfierbintate ale galeriei de Teixeira și Pancu. Dar și cu o căruță de ratări ca-n curtea școlii. Ba chiar cu momentul de șoc al egalării survenite pe la jumătatea primei reprize. Până la urmă, Neluțu Sabău și-a marcat revenirea în Giulești cu victorie - una care nu poate spune însă mai nimic, echipa finlandeză rezistând pe scenă europeană doar pe bază de fair-play exemplar.
Astfel s-a pornit sezonul oficial. Cu dreptul, dacă ne uităm doar la rezultat. Altfel,
MYPAre rău, balul a început cu cavalerul călcând partenera pe picioare până a învinețit-o de-a binelea la nivel de membre inferioare. În rolul cavalerului – un suporter cu creierul mic prea încins de această lună a lui Cuptor. În cel al partenerei - lumea fotbalului de la noi sau, mai bine zis, imaginea sa oricum compromisă. O relație nefirească, din care a rezultat altă bazaconie. O torță aruncată în teren, care poate aduce amendă, suspendare. O nouă manifestare de
delirium tremens, un gest care mai poate fi cât de cât înțeles atunci când e vorba de o dispută la cea mai înaltă tensiune, când galeria simte gustul amar al nedreptățirii de către arbitri. Dar așa, tam-nisam, la un meci dinainte câștigat, pe bază de logică sportivă, cu nevinovații de la MYPA?!?
De la bun început, s-a tras astfel, în zi de joi pentru mai apoi, semnalul de alarmă. Revin din start de sezon întrebările care obsedează de amar de vreme: unde sunt măsurile organizatorice, cum pătrund
inflamabilele în tribune, ce păzesc supermușchiuloșii de la intrări care altfel lasă fără brichete jurnaliștii fumători sau rețin tot ce ar putea deveni obiecte periculoase prin azvârlire din poșetele doamnelor și domnițelor?
Stagiunea a început, de aceea, cu stângul. Și dacă focul isteriei s-a aprins din senin - la o partidă, totuși, de cupă continentală -, trebuie să treacă fiori de gheață pe șira spinării încovoiate a fotbalului nostru, la gândul ce va să vie mintenaș, în prea zbuciumatul campionat în care
jocul în sine e pe plan secund!
George PLAURIAN