Ne-a plecat cel mai bun străin! Jucător al unui sezon, golgeter al altuia, Wesley Lopes da Silva a adus fotbalului românesc experiență braziliană, iberică, helvetă și o "pată de culoare", la propriu și la figurat", prin profesionalism și eficacitate - adică, exact ceea ce cam lipsește pe ici-pe colo, prin părțile esențiale, Ligii lui Mitică.
Unii se bucură. Porumboiu fiindcă a luat o căruță de bani pe un jucător care face, totuși, 32 de ani în noiembrie. Restul patronilor, antrenorilor, trupelor adverse au scăpat de cea mai mare durere de cap și, de asemenea, rânjesc în barbă.
Dar fotbalul nostru va fi mai sărac fără brazilianul tare ca piatra și, în execuții, iute ca săgeata. Așa cum a rămas și după plecările Luceștilor, a lui Olăroiu, Boloni și a unor întregi echipe naționale. Și totuși, nu trebuie să fim supărați pe
Wes!
Oricum era de mirare că un performer de valoarea lui a acceptat să trăiască multă vreme într-un târg ponosit dintr-un
pol al sărăciei, iar salariul cu care l-au momit arabii nu va putea fi plătit curând (poate niciodată) de vreun
becalian. Cât a trecut și muncit în România, Wesley și-a făcut treaba ca puțini alții, așa încât - cu tot regretul din sufletele microbistice - nu putem să-i spunem decât mulțumim și baftă. Adică, obrigado e boa sorte!
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro