Chiar așa, cine ne poate insulta inteligența ieșind să vorbească despre sprijinul neprecupețit al arbitrului în împingerea adversarului spre victorie după ce tocmai a luat-o pe coajă la scor de forfait, fără a mișca în front? Cine dacă nu vreo minte mică sau tulburată de insolațiee?!
Ei bine, s-a trezit să ne-o facă
Șumudică fără frică. Frică de ridicol, adică, fiindcă e o performanță cutezanța de a da vină pe
fluieraș când echipa nu ți-a jucat mai nimic, iar CFR s-a arătat, în fine!, o campioană în stare să facă și spectacol.
Acum, adevărul e că tirul verbal asupra lui Tudor s-a produs încă înainte de derbyul din Cluj, delegarea fiind socotită de mulți, inclusiv din cele două tabere, ca neinspirată după întâmplări de la finalul campionatului precedent. Unii au privit-o ca pe o ultimă răzbunare - pe ceva, pe cineva - a lui Crăciunescu, de mâine fost șef peste arbitrajul românesc.
Dar originalul bărbos s-a descurcat onorabil, scrie la gazetă, așa că după meci rămânea de discutat pe seama oboselii deplasării în infernul otoman și învățămintele trase din înfrângerea pe Someș pentru un retur al calificării cu Fener. Cum însă antrenorul Vasluiului (altfel personaj dotat pentru fotbal) nu s-a mulțumit să recunoască superioritatea clujenilor, dând să arunce pisica în ograda altcuiva, i-aș replica, pe tonul de
mișto care-i place, "pe cuvântul tău că i-a împins de la spate?". Numai că aici e site serios și, cum nu vreau să mă sancționeze nici patronatul, nici mai ales cititorul, îl sfătuiesc numai să nu se mai expună la soare, razele din vara asta nemiloasă putând avea efecte devastatoare și la intelect.
Bravo, în schimb, lui Andone, care a umblat serios la echipă, știind să speculeze deconectarea din tabăra moldoveană, recunoscută a se fi repercutat inclusiv asupra patronului. Care domn Porumboiu s-a ferit să discute la cald despre arbitraj. Să-și fi pus antrenorul să iasă "la înaintare" pe tema asta? Chiar exclus n-ar fi, că prea a picat aiurea-n tramvai declarația
rapidistului etern cu serviciu actual printre urmașii lui Ștefan.
George PLAURIAN