Ușor-ușor, CFR începe să închidă gura contestatarilor. A câștigat, iată, și duelul ultimelor campioane. A făcut-o la Dunăre, deși și-a permis să țină la odijhnă
scule ca Sougou, Cadu sau Kapetanos, dar mai ales jucând în zece după vreo 20 de minute. E tot mai limpede, indiferent că-i mai ajută norocul sau niște arbitri, clujenii au clubul cu cel mai valabil management, dovedit între altele prin rechemarea lui Ando, care la rândul lui l-a ținut alături pe "Manu,Manu / E mai bun ca Răducanu". Iar acest
vulpoi bătrân al spațiului dintre buturi l-a reînviat pe Felgueiras, asigurând postul ce devenise un fel de călcâi al lui Ahile în lotul românesc cu cei mai mulți vorbitori pre limba lui Magellan.
Însă derbyul laureatelor a însemnat mai puțin fotbal la nivel de campioane și mai mult sânge și groază! Bietul Sârghi s-a dat cap în cap cu un coechipier și s-a ales cu a treia comoție din cariera lui de fotbalist cu foamea-n gât, neplătit de ciudățenia de conducere a Oțelului, spre disperarea și scârba omului care a bătătorit drumul gălățenilor spre Liga Campionilor. Marius Stan are treburi mai importante acum decât aceea cu șut-gol, dar a uitat de Primărie pentru a veghea la căpătâiul tânărului intrat în comă. Probabil că în timpul acela acționarii clubului rămăseseră să numere ultimii euro câștigați nu prin munca lor, ci de sudoarea lui Sârghi & comp. O rușine de îmbuibați vârâți în sport numai cu gândul la buzunarele lor, nu le-ar mai ajunge!
Cealaltă scenă de coșmar pentru oameni cu suflet a oferit-o intrarea criminală a unuia ce a a greșit când a ales fotbalul în detrimentul unor preocupări mai apropiate firii sale feroce. Doar Ăl de Sus l-a putut scăpa pe Stromajer de nenorocire și pierderea dreptului la muncă. Nimic însă nu-l poate scăpa pe campionul durității excesive de oprobiu, dar și de o pedeapsă exemplară pentru un recordman între cei ce văd roșu înaintea ochilor în iarbă. Acest
al treisprezecea cartonaș de culoarea sângelui nu are cum să aducă doar două etape de potolire a instinctelor primare - lui Gabi Mureșan îi trebuie mult mai multă vreme spre a afla ce diferență esențială există între sport și vânătoarea care, se spune, îi place. Păi nu ar fi mai sănătos să lase gleznele altora neamenințate și să alerge după mistreți?!?
O vorbă bună, în schimb, pentru reintrarea lui Sebi Colțescu în rândul arbitrilor care chiar pot duce cu bine un derby. O revenire cu atât mai spectaculoasă cu cât olteanul a izbutit nu numai să-și ispășească onorabil condamnarea la retrogradare valorică printre
fluierași, dar și-a învins gândul nebun de suicid. Să nu uităm, oricine are dreptul la o a doua șansă. Unii au avut și douăsprezece...
George PLAURIAN