Altădată, cei care am apucat să trăim mai multișor în acel altădată, ne sculam cu noaptea în cap într-o asemenea dimineață de 23 August. Dar nu toți - numai unii aveam de mers la defilare, de purtat pancarte mobilizatoare și portrete conducătoare prin fața tribunei oficiale și a celor câteva camere de televiziune unică, de partid și de stat, pentru a da apoi iama în micii sfărâind pe graterele din jurul Herăstrăului. Restul scăpat de povara uralelor stârnite la semnul discret al mobilizatorilor cu ochi albaștri leneam în pat cât ne doreau mușchii, sărbătorind prin odihnă aceeași Zi Națională.
Acum nici ziua asta nu mai e cea fost. Ca și pâinea ecologică fără a ști că-i ecologică, ca și cocoșul neumflat cu hormoni din bătătura românului, ca și cartoful nechimizat modern în ciuda gândacului de Colorado, ca și leul care nu era ban eurocomparat etc.
Etc. - fără nostalgie altfel, fiindcă teroarea psihică era atunci mai generalizată decât neputința/îndurerarea actuală a vreo șapte milioane și jumătate de alegători, iar prin magazinele trecutului șuiera vântul a pustiu. Doar că atunci și acolo unde nu vrem să ne întoarcem mai găseai
cu ce însă nu aveai
ce să cumperi și nici nu puteai fugi de muncă - te sălta miliția, eram o țară practic fără șomaj
Astăzi, ca să ne întoarcem la oile noastre și la rostul acestui site, avem anunțate o dimineață ca oricare, un prânz care cum apucă la 40 de grade, dar sigur o seară lungă și de mare încordare. Pentru microbiști, se înțelege. Sorții și programarea pe ceas au ținut parcă să ne aia așa, gradat, cu trăirile acestei seri de
bal Europa League. Începe Steaua în Lituania, unde teama nu e atât față de Ekranas, ci de ecranul cerului, de unde se anunță apă curgătoare peste gazonul sintetic și provocator aproape garantat de accidentări. Continuă Dinamo cu un "hop" greu în calea visurilor neabătute ale lui Borcea de calificare europeană, echipa din Harkov fiind mai tare cel puțin pe la buzunare. Și
balul se încheia cu
dansul miresei moldavo-străineze pe sunet de fanfară glorioasă, marele Inter nefiind însă în postură de mire, trupa fără Chivu putând fi doar un naș zgârcit tare.
Tot astăzi, dis-de-dimineață, bucuria trezirii a fost frântă de o veste tristă: a plecat și nu se mai întoarce o Mare Doamnă. Toți cei care am apucat defilările de 23 august ne-o amintim din momentele în care se lupta ca o leoaică pentru a drege nedreptatea făcută Nadiei, la Moscova olimpică 1980, din postura de româncă demn ajunsă în conducerea Federației Internaționale de Gimnastică. Toți cei care zic că iubesc sportul (și fotbalul e încă un sport) trebuie să nu uite vreodată că numele Mariei Simionescu este legat pe vecie de salba cu peste 310 medalii olimpice, mondiale sau europene. Iar acelora care am apucat să o respectăm mai din aproape pe pioniera performanței mondiale - a condus în Oneștiul aceleiași Nadii, împreună cu soțul său, cel dintâi liceu de gimanstică de pe mapamond - ne vor rămâne vii distincția chipului și noblețea sufletului, întâlnirile cu Doamna Mili cea mereu la brațul bărbatului vieții sale nezadarnice. Erau doi, Maria și Gheorghe, plus un câine...
O lacrimă în zi de fostă sărbătoare la români : a plecat un Om și a murit un Munte. S-a dus dintre noi spre a intra definitiv în în istorie și legendă. Pentru ultima dată, sărutăm mâinile acestei Mari Doamne.
George PLAURIAN