Doi la doi după joi

    Cam așa cumva se prezintă socoteala în săptămâna cu treabă europeană, începută cu dreptul de CFR și sfârșită c-un stânga-mprejur comandat Vasluiului în poarta unei case prea boierești pentru răzeșii fotbalului mare. Un 2-2 pentru noi, fiindcă nu ar fi rău să fie astfel și după altă zi de joi, dacă stăm cum ne vor mușchii dar judecăm neapărat lucid, că era de așteptat ceea ce s-a întâmplat:

    Steaua merge în pas de voie spre a noua participare la rând în grupe continentale. Ekranas s-a arătat prea mică pentru a mai fi urmă de frică, e o echipă de un 5 cu indulgență la catalog de școală respectabilă în fotbal. Martinovici i-a fost și salvator (ce plonjon la o disperare tipic sârbească a putut face pentru a împiedica surpriza!), și deschizător de scor. Adi Popa a dat primul semn că poate ajunge un "Andrii-Popa cel vestit", împlântând balonul perfect în poartă, din lovitură liberă, cum făcea celebrul haiduc cu hangerul fără teacă în ciocoi. Doar fratele Costea încă în Ghencea a apărut pierdut printre dușmani și aliați deopotrivă - doar nu degeaba i se zice lui Nilă (Moromeții știu de ce și cum îl trimitea ăl bătrân cu oile la păscut pe mezinul care pretindea parte de carte).

    Dinamo s-a prezentat ca o haită care doar latră, lăsând treaba cu mușcatul în sarcina ălorlalți, cum bine sintetizează condeiul lui Geambașu, rămas plin de har și așa computerizat cum s-a adaptat la preceptele din ziua de azi. Metalist e club din Harkov, dar unul mai ceva decât CFR în Liga lui Mitică, născut în Ucraina fiind numai antrenorul (și Markevych fiind însă nume cu alte origini), în formația de bază strecurându-se arareori vreun baștinaș de-al vecinilor noștri de graniță. Argentinianul Sosa, internațional cu cv de Bayern Munchen și Napoli, a intrat prin defensiva dinamovistă ca fleica prin sosul de smântână cu usturoi, a trimis în bară și a dat o centrare ca la carte la golul doi. Iar catapulta brazilianului Cleiton a trimis obiectul exact la vinclu, făcându-l neputincios pe un Bălgrădean altfel merituos într-o trupă oarecare, în care numai Munteanu mai are câte o sclipire, Cosmin Matei se zbate să arate că nu vrea să moară speranță, fiind în rest străbătută de resemnarea care l-a cuprins și pe superîncrezătorul de până acum Cristi Borcea. Cât despre Bonetti, ce să mai zici? O fi avut el bonetă de mare jucător, însă ca antrenor șochează lăudând  punctul scos la Chiajna, pentru ca la oră de meci adevărat să privească - precum copilul ce se juca în țărână și exclama " uite, mamă, trec soldații" - la prestația de doi bani, fără a emana vreo mutare profitoare. Italianul a grăit apoi cum că elevii săi nu au avut caracter competitiv. Are el în schimb. De nivel Chiajna, certamente , mai în sus e mai greu...

    Vasluiul a avut cea mai mare ghină în tragerea la sorți. Inter din San Siro! 30 de trofee în Italia! Trei izbânzi în Liga Campionilor, trei în Cupa UEFA, trei trofee intercontinentale! Cu un fabulos Zanetti descins la Piatra-Neamț să bifeze majestuos a optsutea partidă și cu olandezul Sneijder făcând o adevărată magie în iarbă, milanezii au lovit de două ori o echipă care, totuși nu s-a făcut de râs, Porumboiu remarcând  corect că "nu am jucat ca niște anonimi". Când însă patronul provenit din fotbal a adăugat "am fost o echipă foarte bună astăzi" n-a putut rezulta decât recunoașterea diferenței care separă taraba oborului românesc, de pe care el s-a întrupat ca mare arbitru și apoi capitalist prodigios, de piața de lux a Europei: ai noștri pierd și când se descurcă foarte bine. Fiindcă ei au mag (Sneijder), noi - numai vrăjitor(Sînmărtean). Și multă știință de a face haz de necaz, ca spectatorii ce-l ironizau pe N'Doye, în comparație cu care, cică, și vacile lui Porumboiu ar fi jucat mai bine. Vox populi, vox rei, nu-i așa?