Cam așa rezumă românul hâtru, rural sau urban-federal, cazurile de făcut haz de necaz, vizavi de alții sau prin autoasumare. Na, că așa-i prin lumea sportului, zi de zi și ceas de ceas, în vremurile astea de criză și de scandal ținut mereu în priză.
Na belea și-o fi zis și primarele ăl mai tare pe Dâmbovița când primele reacții la intenția de salvare a singurului club românesc care aspiră cu temei la un mare trofeu european i-au ajuns la urechiușe (podoabele acelea auditive mai mici decât autostrada suspendată la care visează). Nici n-a apucat necontestatul
dottore să spună c-ar da milionul pentru Oltchim că un scârța-scârța pe hârtie l-a făcut muci, înfierându-l printr-un soi de scrisoare deschisă compusă la
sentiment, după dictarea vreunui adversar politic sau nu. Să vezi, adică, câte s-ar putea face cu așa purcoi de bani pentru copiii Capitalei - ceea ce e just. Dar și că ce să ne pese nouă de-o posibilă victimă a crizei de dincolo de Străulești - ceea ce nu mai e chiar o concluzie demnă de un patriot. Sau numai la chefuri se iau de mână bucureșteanu' cu olteanu', moldoveanu', sătmăreanu', lălăind-o cu "Noi suntem români/Noi suntem români?".
Na beleaua contrelor verbale cu iz de canal, răspândit grație neobositelor canale televizioniste, este cum spuneam, continuă și cu multe fețe. S-a întors la datul din gura în direct până și groparul Timișoarei! Dar trompa-i e dată pe
mucles de microbiștii posesori de discernământ la telecomandă, așa că prim-planul mahalagismului mioritic pare ținut tot de fostul
fluieraș azi mare arendaș și de madama
scandal-campf.
Moldoveanul ne aiurește de cap non-stop. Acum face un fel de
para-ndărăt chiar cu un cineva, cândva, la jocul acela cu zaruri. Ba că ar fi zis selecționerul să-i bată toba retragerii neagreatului său jucător, care place doar mulțimii neinstruite în tainele antrenoratului, ba o dă la-ntors ca la Ploiești, să te crucești. Ailaltă persoană a fost împroșcată cu zoaie de unul zis Ciorbă, iar din toată bălăcăreala pe care a iscat-o poate o fi priceput (mai bine mai târziu decât niciodată, nu?) cum devine chestiunea când te bagi în tărâțe. Cine știe, poate o fi fost într-atât de machiavelică și chiar asta o fi plănuit într-ascuns, cert e doar astfel: au învins-o suporterii, "U" rămâne la Cluj-Napoca, paca-paca și Boc-poc. Na belea!
George PLAURIAN