A băut pisica oţet - aşa zicea bunica la vederea mersului în zig-zag a odraslei care se făcuse aproape flăcău şi venea de la primul său "ceai". Astfel ar cam fi de concluzionat acum şi în cazul patronului moldovean ce a pus bariera răzbunării în faţa presei, şi mai ales a şefului etern de la liga profesionistă. Moş Mitică a comis-o iar, la fel de grav ca pe vremurile sale de conducător îmbârligător al fotbalului de Scorniceşti sau în clubul miliţiei bucureştene.
Venind, cică, de la o nuntă , deci stăpânit de aburii tăriilor, omul n-a mai fost ca fiara la pândă, atent la fiecare gest sau cuvinţel şi a scăpat o "perlă" cât capul său de mare: echipele n-ar fi obligate să ţină conferinţe de presă!?! Printr-o asemenea gogoriţă, ex-comandantul Victoriei adevereşte că nu numai caracterul se dezvăluie la beţie, dar în fundul paharului golit se zăreşte şi dovada ştiinţei de carte sau, mă rog, bruma ce acoperă cultura personală. Se ştia, oricum, cât de studios s-a arătat la viaţa lui băiatul evadat în piciorele goale din Bălceştii natali, avem acum doar a mia dovadă că are incontestabil doar cea mai înaltă şcoală a vieţii, în rest trecând prin săli de curs sau amfiteatre precum gâsca prin apă.
Păi cum poţi emite aşa bazaconii când, lăsăm deoparte legile forurilor internaţionale, însuşi ROAF-ul, regulamentul ce guvernează tot ce se organizează în fotbalul nostru, are ditamai capitolul dedicat activităţii presei la stadion, specificându-se clar obligaţia cluburilor de Liga 1 să iasă la raport în faţa mass-mediei? Ba chiar aceste conferinţe de presă trebuie să se facă în două rânduri etapă de etapă - înainte de fiecare meci oficial şi imediat după fluierul final. De aceea există, de altfel, regula funcţionării responsabilului mass-media pe lângă echipe ca parte integrantă a dosarului de licenţiere.
Dar ce să ia în seamă asemenea fleacuri unicul Hopa-Mitică, el adică dânsul (că e în foarte etate) se dă-n vânt numai să se vadă şi să se audă pe toate canalele, respectul pentru munca jurnaliştilor nestăpânindu-i persoana. Cu o aşa gândire de
conducător suprem nu trebuie să ne mai mire că televiziunile deţinătoare de drepturi au impus tot mai multe limitări în exercitarea meseriei restului, marii majorităţi a presei, iar conferinţele de presă OBLIGATORII de după jocuri au devenit o formalitate jenantă, pentru ca patronul Vasluiului să ajungă să le ignore pur şi simplu. Ar trebui să-l invităm pe dom’ Mitică să pună burta pe carte, însă pare cam târzior pentru vârsta sa şi atunci nu e mai bine, pur şi simplu, să-l rugăm frumos să ne lase şi să-şi vadă de nepoţi?
George PLAURIAN