Dinamo a făcut meciul sezonului într-o atmosferă cum nu s-a mai prea văzut de pe vremea când juca sub imboldul şi exemplul lui Cătălin Hâldan. Din ceruri, unde s-a dus atât de devreme,
eternul căpitan trebuie că a zâmbit privind reînvierea surprinzătoare a spiritului de echipă şi atmosfera creată de suporteri. Alexe a arătat prima oară în acest sezon de ce unii pun mare preţ pe gheata lui, fostul coechipier al lui Cătă, veteranul Dănciulescu, a onorat cu gol aniversarea celor 19 (nouăsprezece!) ani de primă scenă, iar Bonetti a avut, în fine, de ce să fie mândru, prin victoria aceasta la scor chiar cu "cel mai tare din oraş". Maxim şi ceilalţi băieţi ai lui Grigoraş au fost cam la minimum, au luat iar o căruţă de goluri în deplasare, după ce începuseră fulminant actuala ediţie.
S-au "tăiat" cam repede Pandurii sau e un simplu tribut plătit ritmului competiţional? E întrebare valabilă şi pentru Mulţescu,
astralii isprăvindu-şi drumul invincibilităţii pe terenul uneia dintre preferatele pariorilor la retrogradare (e drept, ploieşteano-giurguvenii au cedat sub Pietricica abia în prelungiri, însă
la catastif va rămâne 3+2 pentru Ceahlăul şi atât).
Dar necunoscuta zilei are iz european: dă de dracu' CFR-ul au ba?
Diavolii asaltează Clujul, United este marele hop şi cel mai mare examinator pentru campioana noastră. Dacă Andone va face o figură frumoasă în faţa unui ditamai
Sir, evenimentul nu va fi doar aducător de bani frumoşi de tot sau glorie personală pentru Cadu & comp. Satisfacţia ar fi generală pentru microbiştii care suntem şi pentru un Ionuţ Lupescu, despre care se spune că deveni curând mai marele antrenorilor de pe bătrânul continent. Ajută-l, dragă Ando, pe fostul tău coleg de naţională să se convingă UEFA de valoarea tehncienilor români şi dă-ne tuturor o bucurie!
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro