Steluţa este iar Steaua, adică nu mai înseamnă o forţă doar în imaginaţia înfierbântată a patronului său.
Reghe a umblat la caractere, le-
a băgat viteză şi le-a picurat încredere, făcându-şi echipa să joace aproape ca pe vremea "fiarei" din teren, rolul lui Lăcătuş fiind interpretat cu rândul. A fost clar mai bună decât cealaltă trupă de Europa şi numai transformarea lui Felgueiras din demon în înger a ocrotit CFR-ul de un scor de ruşine. Da, a recunoscut-o şi Andone, Steaua domină sezonul, iar Gigi Becali chiar poate să ceară mucalit, după celebra zicere a finului său dinamovist,
ciocul mic de la tot ce mişcă în
Liga 1 pentru pregătirea de
Liga Campionilor.
Restul competitoarelor cu pretenţii par
o apă şi-un pământ. Dinamo s-a ameţit cu Gazul, împiedicându-l pe onorabilul Dănciulescu să trăiască bucuria recordului de prezenţe pe prima scenă. La Rapid s-au mai liniştit spiritele după cele trei puncte de la Turnu-Severin, dar victoria i-a fost vehement contestată pe motiv de arbitraj părtinitor. În fapt, acuzele pe această temă se întind inclusiv asupra derbyului (clujenii au cam avut un penalty) condus de italieni. Dar cea mai contestată, clară eroare a unui
fluieraş s-a petrecut în beneficiul unui Vaslui de nerecunoscut, care nu a jucat nimic la Giurgiu, plecând cu punct de acolo numai prin lovitura de la 11 metri primită cadou în prelungiri. Nici n-a apucat bine bietul Deaconu să se aşeze în scaunul lui Crăciunescu că-l simte clătinându-se sub el - mai bine ar fi continuat să arbitreze, poate se mai alegea cu decoraţie la Cotroceni după vreo altă
brichetă.
Steaua e peste toate celelalte, însă campionatul înseamnă drum lung şi multe se vor mai întâmpla până la împărţeala trofeelor şi bănuţilor aferenţi. Deocamdată, sărbătoreşte chiar oraşul scos pe uşa din dos din L1. Nu fotbalul, ci rugbyul aduce primăvară în octombrie pe Bega: la 40 de ani de când ea, o
provincială, întreruperea dominaţia bucureşteană a jocului în 15 şi anunţa fulminanta dominaţie a Farului lui Naca, Dumitru, Ianusevici (bun revenit "neamţului" în FRR!), Timişoara a câştigat titlul, după o frumoasă finală cu bătăioşii băimăreni. Rămasă fără liderul şi transformerul Calafeteanu, trupa bănăţeană s-a dovedit, totuşi, mai realistă decât cea maramureşeană, beneficiind de inspiraţia de şut a lui Conache, dar şi de cartonaşul galben primit spre final de omul numărul 1 al compeţiei, Mihai Macovei, care ia drumul Franţei. Campion mondial acum 17 ani, sud-africanul Chester Williams devine astfel laureat al României, ca antrenorul cel mai faimos din istoria acestui sport pe meleagurile noastre. Cât de mult s-a schimbat lumea!
George PLAURIAN