Victor Paşa

    Luaţi, bre, turcaleţilor - bairam românesc la voi acasă, cum făceau şi moşii voştri pe prispele noastre, cu muierea, pita şi licoarea valahului! Luaţi şi vă uitaţi cum ne mai recuperăm din peşcheşul fără număr-fără număr plătit Stambulului! Şi tare vă teşekkur ederim c-am fost mai buni ca voi şi bem noi aldămaşul afacerii Rio de Janeiro!

    Da, bre, de mult n-am mai văzut o echipă "tricoloră" atât de bine articulată, cu teribil sânge-n instalaţie chiar în infernul creat în tribunele cu obiecte zburătoare ţintind mai ales creştetul lucios al aprigului Bourceanu şi pe gazonul de pe vremea lui Suleyman Magnificul. A pus-o ca la carte în teren Piţi cel ţâfnos, urâcios şi arţăgos, dar şi dat naibii în meserie - să se ştie!

Victoria e în primul rând una de minte şi inspiraţie antrenoricească, e rodul realismului dintre ce vrem, avem şi putem. L-a dorit tot poporul microbistic pe Sânmărtean, numai fixistul selecţioner nu s-a lăsat impresionat de sclipiri, el preferă supunerea, necrâcnirea, osul pus continuu la treabă şi acum, când visul de Brazilia, imposibil până mai ieri, prinde aripi s-avem puterea să recunoaştem (asemenea lui Eugen Barbu, cândva, înaintea lui Cămătaru): ne-ai învins, Victore, ne umpli de profund respect dacă o ţii tot aşa!

    Cu o excepţie-două, n-am prea avut de ce tremura, turcii nu mai sunt nici năvălitori, nici eroi de Mondiale. Studiaţi cu lupa din creştet până-n tălpi, fotbaliştii lor din mari campionate au luat pe viu meditaţii la tactică sau vigoare şi au scăpat ieftin, cel puţin Cociş iertându-i de-o ruşinică totală. "Bătrânii" Goian, Tamaş şi Raţ au dus admirabil greul, iar viitorul a mai sunat o dată bine, prin execuţia de killer superxperimentat a flăcăului Grozav. Dar golul a ieşit la o pasă de antologie a singurului jucător român ce trebuie scris cu doi de i, unul despre care abia de auzisem acum vreo doi ani (mă tot bătea la cap cu valoarea lui Marcel Iancu, conducătorul oltean ce l-a vrut la Astra mai mult ca pe un Marica şi doar "aricii" din jurul  buzunarelor patronului au făcut ca, într-un final, să ajungă în Ghencea). Acum, la Istanbul, Pintilii mi s-a părut cel mai grozav, nu numai prin acel moment de geniu, ci prin toată dăruirea demnă de un urmaş al moldovenilor lui Ştefan. Observaţi, vă rog, că Mihai ăsta face curând 28 de ani şi n-a strâns decât câteva selecţii, fiind însă cumva între cele două generaţii amintite.

    E bine, bre, şi dacă o ţine tot aşa, Piţurcă nu va mai fi doar paşă de Stambul - îl facem şi mare vizir, că nu ne costă nimic, ba dimpotrivă, avem numai de câştigat spre patria lui Pele.