Când a rostit celebrul avertisment la adresa întregii omenirii, cel cu "planeta se scufundă", George Copos își pregătea, probabil, terenul pentru renunțarea - încă o dată (și ultima dată?) - la
farmecul vieții. Bănuiala de atunci se transformă în certitudine acum, în Giulești vorbindu-se oficial de goana după alți
taheri. Ceea ce înseamnă că plecarea (îndepărtarea) Neluțului n-a stat numai în vârful bocancului vreunui ratangiu din teren, situația explozivă de la Rapid începând tot din locul în care și stavridul se-mpute...
Însă criza-i generală și se întinde hăis-departe de șinele lui Pancu. Aproape de peste tot se aud vaiete de jucători, antrenori, conducători, o veste bună - precum aceea despre decizia finală a nemților de a prelua pe "U" Cluj - trecând aproape neobservată pentru lumea preocupată mai degrabă de ieșirile în decor al cîte unui zurbagiu incurabil (de pildă, unde-i Meme-i și scandalul).
Vârful crizei pare a fi atins și echipa rămasă fără banii și excesele cetățeanului de Miami. Nu mai puțin de 15 jucători ar fi îndreptățiți să depună memorii și să plece liberi de contract, nemaiprimind de la club nici măcar de-o ciorbă sau de maxi-taxi spre Săftica! Și totuși, Alexe et comp alungă pe moment intrarea în moarte clinică a clubului din Groapă, mergând mai departe în Cupă prin victoria din orașul lui Brâncuși, așa facilitată cum a fost ea de fotbalistul local cu nume de podoabă corporală.
Păcat de Grigoraș, dar calificarea asta a bucureștenilor cărora le fluieră vântul prin buzunare și conturi face bine
derbyului de Românica, de acum fiind cert că Steaua-Dinamo se va disputa cu casa închisă și chiar poate fi altceva decât un galop de sănătate al liderului. Până să se scufunde planeta, tot mai rămâne de doi bani speranță, că doar se știe ce anume moare ultima!
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro