Gata, ne-am cam liniștit: Steaua a scăpat și de umbra lui Dinamo, de acum chiar defilează prin Liga-Mocirla lui Mitică. A stat mai bine în ghete la "eternul derby", a zburdat în voie după pauză și a avut în Rusescu acel jucător determinant, în stare să facă diferența. De partea cealaltă, doar Alexe a arătat clasă, rasă, sânge-n instalație, în rest Dinamo părând mai degrabă nevolnică și oricum (a câta oară?) o pălărie prea mare pentru un Bonetti care s-a încăpățânat iarăși să ne fure plăcerea de a-l urmări măcar un sfert de oră pe recordmanul Dănciulescu. Ar cam fi timpul să fie trimis la reciclare, pe undeva prin liga a treia din "Cizmă" - poate că acolo își va găsi rostul.
Un alt străin ne-a stricat însă de-a binelea meciul-meciurilor, numit astfel cel puțin prin puterea tradiției și anticipările neconfirmate, în care a fost prins până și Il Luce. Atacul furibund la arbitrii din propria ogradă și apelul la străini de doi bani s-au întors împotriva Fotbalului și a conducătorilor săi, belgianul Boucaut fiind nu slab, ci de-a dreptul de rahat! Noul șef național Deaconu își poate rânji în barbă cu toți
balajii săi după asemenea prestație penibilă, având de ce să le bată obrazul patronilor cu bani buni de aruncat pe
produse de import care nu valorează nici cât două cepe degerate, în vreme ce proprii salariați stau neplătiți cu lunile.
În fine, asta e, Jiji a dat cep șampaniei victoriei finale înainte de se ajunge la jumătatea campionatului, câștigul din derbyul fotbalului umplându-l de nădejde pentru un alt și mai apropiat probabil succes – în meciul pentru deputație autohtonă. Să te ții de acum dat pe goarnă imnuri de glorie născute numai în visurile erotice ale Meme-ului! Antrenorul Stelei și-a dat doar în petic, încă înainte de derby, exasperat sărăcuțu' de insistența jurnaliștilor care, de data asta măcar, nu-și făceau decât treaba, aceeași ce l-a propulsat în prim-planul atenției generale.
Dar nu e nimic nou sub soare, bădărănia e la ea - la noi! - acasă și să scoată Steaua săptămâna asta alt rezultat mare că o să vedeți cum iertăm excesele șefilor săi. Iertăm, dar nu uităm.
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro