Bubă mare pe chipul fotbalului românesc! Doare în Giulești, dar suferința-i generală după ce Copos s-a declarat în genunchi, a bagat clubul în insolvență, iar 22 de jucători pot pleca unde văd cu ochii și-i momesc "corbii" care abia așteaptă asemenea ocazii de
ghișeft din/pe nimic. Însă și ei, impresarii sau patronii profitori, trebuie să aibă măcar o strângere de inimă: Rapid e mai mult decât o echipă muribundă - este tradiție, legendă, istorie lungă și zbuciumată. N-a fost
membră de partid, era
peste tot acasă, cântată ca nici o altă competitoare atunci când nea Tinel sau Luceștii o purtau spre piscuri, dar și pe vremea când
aria-i era ABBA.
Galeria sa unică și-a mai dat și în petic, făcând
victime inclusiv printre unii ce și-au zdrelit genunchii în zgura Giuleștiului, ajungând peste ani să uite dumul către "potcoavă", precum un ziarist din categoria celor pe cale de dispariție, pentru care fiecare cuvânt era pus pe hârtie direct din inimă: "De două decenii am urmărit clubul copilăriei mele doar la televizor, simțindu-mă un intrus printre corsicanii de modă nouă românească. Însă am purtat Rapidul mereu în suflet, iar acum parcă se rupe ceva din mine". Se rupe ceva din fiecare microbist adevărat și ne este deja dor de arderea care era lângă șine și care, pentru un timp greu de anticipat, nu va mai fi...
CELE TREI CEASURI RELE din zi de marți au avut
bătaia finală la Europenele handbalului. Controversatul Tadici a revenit la națională cu gând nebun de revanșă și chiar ne-a făcut să trăim un vis încă mai nebun, fetele sale - și ale noastre - ținând marea Rusie la respect ca niciodată, conducând-o și la șase goluri. O primă repriză uimitoare, cu o defensivă cvasiimpenetrabilă, o Talida suverană în poartă și faze ca pe vremea lui Gațu au reamintit lumii că istoria handbalului era mult mai săracă fără România.
Ar fi fost prea frumos - vorba lui Ioan Chirilă de pe vremea pariului imposibil pentru Salatiera de argint - să se întoarcă lumea cu fundu-n sus în plină criză mondială, printr-o izbândă a unei noi echipe, cu absențe de ultimă oră și o Cristina Neagu abia reintrată în marele circuit. "Ceasul rău" a venit exact pe finalul interzis cardiacilor, scăpând
Maica Rusie de o rușine cât Kremlinul de mare. Dar și așa, înciudați, cum am terminat ziua de marți, tot trebuie să tratăm acest egal ca pe o victorie. Asupra nimicniciei de la noi de acasă, unde până și echipa-fanion Oltchim era gata să moară. Sau măcar una a fanilor exemplari pe care Iulia, Ionela, Melinda, Mihaela, celelalte doamne și domnișoare de sub comanda "uraganului Tadici" i-au avut dincolo de fruntarii, făcându-le să se simtă ca într-un frumos vis de iarnă.
George PLAURIAN