După sărbătorirea celor de sub semnul nuielușelor primului Moș de decembrie, vedetele lunii cu cadouri cât pentru un an întreg sunt toții botezații cu numele Mântuitorului. Dar doi dintre ei țin cu deosebire capul de afiș al zilelor ce ne apropie de inefabilul Crăciunului.
O
Cristina, domnișoara
Neagu, a redevenit
magnifică parcă peste o singură noapte. Reintrată cumva temător, cu umărul său atâta vreme
în pioneze și un procentaj de numai 13 la sută al reușitelor în primele partide de la CE, handbalista numărul 1 a lumii pe 2010 a fost decisivă în meciul cu "bronzul" ultimului C.M. și al recentei Olimpiade londoneze. Urcându-și brusc respectivul procentaj la 58 %, dăruindu-se admirabil și regăsindu-se în stilul definitoriu numai marilor vedete, Cristina a dat - după splendida victorie în fața spanioloaicelor - și o dovadă de mare caracter, prin modestie plus echilibru în declarații. Emoționantă de-a dreptul rămâne dedicarea victoriei suporterilor care și-au sacrificat timpul și banii pentru a fi lângă fetele noastre, dar au fost opriți din drum de troiene.
Un
Cristian, domnul
Chivu, revine în actualitate, deși fostul căpitan al naționalei de fotbal nu mai este jucătorul pe care se poate conta oricând. De această dată, numele său începe să fie vehiculat la un alt nivel, reșițeanul de la Inter fiind socotit un posibil candidat cu șanse reale la conducerea federației. O afirmă șeful Legii, o susține chiar Mircea Sandu. E drept, surprinzătoarea variantă (să nu uităm că-i vorba de un fotbalist ce nu a pus încă ghetele în cui) devine plauzibilă în contextul problemelor cu justiția pe care le ale Gică Popescu. Dar argumentele în favoarea ideii de
Chivu-președinte sunt și destule, și temeinice pentru ca această opțiune de viitor apropiat să fie pusă doar pe seama conjuncturii.
Cristina și Cristian ne fac mai interesante zilele de dinaintea Crăciunului, când pentru ei și toții tizii lor mai e și sărbătoarea onomasticii...
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro