E vreme lungă, să ne-ajungă, pentru stat la câte un pahar de vorbă între microbiști. Și dacă vizavi de viitoarea ierarhie din
Liga Mocirlica s-a cam dus farmecul suprem, doar cei mai aventurieri dintre pariori putând vedea o altă campioană decât Steaua, ne rămân - slavă Domnului! - puzderie de subiecte pentru iarna asta atât de pornită pe trupurile și buzunarele noastre.
Criza-i uriașă, planeta scufundându-se deja pentru Nostradamul fotbalului mioritic, deși declararea insolvenței Rapidului e taxată de unii doar ca o manevră subtilă a fostului activist utecist Copos care a dat destule lovituri în capitalism. Contra schismei mondiale ce nu avea cum să ocolească jocul cel mai iubit se anunță măsuri de revoluționare a fenomenului prin felurite metode. Blatter, Platini sau, la noi, Hagi vin fiecare cu proiecte de luat în seamă, poate cel mai important dintre toate fiind legat de dezlegarea față de terți a
mărfii în carne, oase și crampoane, de pe urma căreia s-au făcut oameni o mulțime de trepăduși de pe toate meridianele și paralelele.
Foarte probabila ieșire din "dublă iobăgie" a jucătorului profesionist - pe principiul simplu că acesta trebuie să muncească numai pentru clubul care îl plătește - pare numai o chestiune de timp. Până una-alta, deruta e generală asupra statutului fotbalistului prins în marea vâltoare a pârdalnicei de crize ce anunță adevărate seisme în Liga 1 și dincolo de ea. Iar nu puțini trăiesc adevărate drame, generate de opțiuni greșite, făcute sub influența amintitelor
terțe persoane ce mișună în jurul valorilor gazonului.
Un singur, dar sugestiv exemplu, îl oferă Sorin Strătilă. Când nu avea impresar, băiatul ăsta campion la fugă era vedetă într-o echipă de pe la coada clasamentului. De cum a devenit internațional și a
dat cu bățul pentru a fi reprezentat de-un terț, Sorinache s-a trezit în curtea clubului care se tot pregătește de Liga Campionilor (iar de bine ce o face a ajuns să nu mai conteze nici în lupta pentru podiumul național). Vitezistul care trăgea Astra după el e, între timp, rezerva-rezervelor la Dinamo, ultima veste fiincă că va fi pus pe liber, deși mai are vreo trei ani de contract în Groapă! Și uite-așa, Strătilă o pățește fiindcă nu știe o vorbă cu tâlc: decât codaș la oraș, mai bine-n satul tău fruntaș.
Măcar pe seama unor astfel de cazuri - mai multe, mai acute, mai relevante ca oricând - vom avea ocazia să tot dezbatem la câte un pahar de vorbă.
George PLAURIAN