Deși a dat pasa singurului gol cu Vasluiul, puștiul care a fost prima dată titular la Steaua e luat în tărbacă de colegi și, bineînțeles, de patronul priceput la toate - de la tiki-taka în fotbal la paca-paca din politichie, ca să nu mai vorbim de cele oierești sau sfinte. Zice-se că-i prea repede cu nasul prea sus, că se crede noul Hagi și, drept pedeapsă, chiar așa a fost poreclit - la șme.
Dați-mi însă voie să mă mărturisesc: zică lumea ori și ce, eu tot cred în Gabi, bre! Jur că nu-l cunosc pe acest Iancu de Constanța ca pe celălalt, pe Guță, centrul atacant stins prea repede, dar neuitat de generația veche. Habar nu am de neamul lui și nici nu contează asta. Doar că, atenționat mai de multișor de predicția Regelui cramponelor de pe la noi, am stat cu ochii țintă pe fotbalistul astfel numit, cu viitor mare prevestit. Și da, îmi place cum stă în teren, cum mângâie obiectul muncii, cum gândește. Restul e, vorba aceea, tăcere pentru omul din tribună. Sau ar trebui să fie, dar pare imposibil prin Ghencea sau Pipera, unde se dă din casă cu o seninătate dezarmantă.
În loc de o mângâiere, de o vorbă de încurajare pentru un debutant (căruia sigur i-au tremurat chiloții pe el când a intrat în teren alături de cei ce i-au ținut la respect pe milionarii lui Chelsea), Iancu primește bobârnace în public. Din intimitatea echipei răsuflă în presă chestia cu procuratul unei prea scumpe perechi de căști, de parcă o asemenea pasiune puștească ar fi vreo crasă abatere de la reguli, precum escapadele amoroase sau bahice de dodeli (apropo, nu cumva prestațiile lui Tănase reprezintă un adevărat subiect de luat în discuție?).
Dacă acest Gabi tot e poreclit, la șmecherie, Hagi, haideți să ne amintim de începurile altui jucător despre care s-a spus că va călca pe urmele Regelui. A rămas vie pe retină scena în care un foarte tânăr Adi Mutu făcea un gest impertinent față de antrenorul care vroia să-l schimbe într-un meci (parcă Argeș contra Dinamo). Iar antrenorul se numea Dobrin. Iar puștiul obraznic de atunci chiar a ajuns fotbalist mare, cu toate derapajele sale. Dar putem face vreo comparație între amintitul gest al unuia, de pe teren și-n văzul lumii, cu ifosele celuilalt, despre care aflăm la mâna (gura) a doua?
O avea ceva bâzdâc acest Iancu - altfel cică se pregătește serios. Însă dincolo de faptul că, nu mai știu cine a spus așa, rufele murdare se spală în familie, pe noi, ăia mulți din tribune sau măcar din fața televizorului, ne interesează ce ne arată în iarbă un jucător. Restul e tăcere. Sau ar trebui să fie, mai ales când e cazul unuia abia pornit spre lumea mare a fotbalului, poate cu bâzdâc, dar sigur cu talent.
Romaniansoccer.ro