Una dintre poveștile despre sport pe care puștanii de azi le vor spune copiilor și nepoților lor ar putea să înceapă cu "A fost odată o mare echipă de handbal feminin care s-a numit Oltchim Râmnicu-Vâlcea". Ar putea, dar încă nu e sigur că povestea se termină deîndată: totul depinde ce se va întâmpla în această seară de aprilie, de dublă cifră primară.
La Veszprem se joacă mai mult decât o semifinală oarecare de Liga Campionilor. Unica grupare românească prezentă de patru ori în cinci ani la acest nivel forțează imposibilul, care înseamnă nu doar întoarcerea rezultatului de-acasă, ci și șansa de a mai exista după intrarea în "moarte clinică" a citadelei industriale de care și-a legat numele, trecutul, devenirea.
Dacă izbutește minunea de a elimina Gyor în deplasare, așa cum a mai făcut cu puteri handbalistice precum Viborg, Oltchim va disputa o altă finală și poate visa la un nou început. În cazul eliminării, sponsorii nu mai vin, marele combinat tutelar este el însuși victima economiei de piață în teribilă criză, ceea ce înseamnă că nici mama formidabilei Bulatovici nu o mai poate scăpa de la destrămare. Iată de ce diseară uităm, o oră și ceva, de fotbal și stăm cu ochii doar pe handbal, pătrunși de teama de a nu fi ultima trăire de mare semifinală europeană ce ne-a fost dată aievea și de a nu exclama apoi, în stilul inconfundabil al Maestrului Chirilă, ar fi fost prea frumos.
Încă ne mai putem uni vocile într-un "Hai, Oltchim!" ca de tunet și răsunet pentru întreg sportul românesc.
Romaniansoccer.ro