Să convenim, oameni buni - nimic nu mai trebuie să ne surprindă după câte am văzut și auzit deja din Liga 1. Dar măcar din când în când tot ne vine să ne ciupim până la sânge spre a ne convinge că nu visăm, iar cea mai proaspătă bazaconie chiar a fost lansată. Ca acum, în momentul dezvăluirii celei mai incredibile
trădări din fotbalul nostru: de-o viață la Dinamo, ajuns pentru asta (adică pe bază de mari merite sportive sub culorile alb-roșii) la cel mai înalt grad din MI, Cornel Dinu ar fi, de fapt, măcinat de iubire stelistă!!!
Halucinanta "descoperire" îi aparține celui mai nou intrat în rândul originalilor patroni de club. Deranjat de faptul că faimosul internațional are cutezanța să critice echipa de unde mănâncă o pâine f.albă, dl. Negoiță nu-și poate explica altfel atitudinea decât prin asemuirea cu o faptă de trădare. Sigur, șeful din el are dreptul de a simți deranj la stomac când primește "upercutul" (verbal) de la orice subaltern preluat în schemă, mai mult sau mai puțin forțat, o dată cu clubul. Oricum ai lua-o însă, nu-i cazul grav de
dat din casă, ce ar aduce într-advăr cu trădarea, mister Dinu înțepând cu penița încă de pe vremea când mai încălța ghetele cu crampoane de mare internațional - la "Flacăra" din era ceaușistă, cum precizăm ca să nu avem vorbe că nu știm cum devine chestiunea în propoziție.
În fine, să trecem peste aiureala asta, fiindcă am convenit să nu ne mai mirăm de nimic. Mai bine să vă redau ceva povestit de un reputat condeier, foarte relevant vizavi de felul aparte al lui Cornel Dinu de a fi și a se manifesta dintotdeauna: "Era la numai câteva luni după Revoluție. Lucram la noua Gazetă a sporturilor, devenită srl, dar rămasă legată cumva de organul de stat din domeniu, fostul CNEFS transformat în Ministerul Sportului. Dinu se remarcase în ochii lui Ion Iliescu în zilele învolburate din
acel decembrie și ajunsese, drept recompensă, în fotoliul de ministru adjunct. Într-o zi, plecam din sediul comun, de pe strada Conta, la un mare eveniment și am dat nas în nas pe hol cu el. Mergea tot într-acolo, m-a invitat în mașina sa de demnitar și ne-am încins la discuții, ca între cunoștiințe vechi. Eu, crescut în respectul datorat oficialităților și stingherit de prezența șoferului, tot dădeam cu domn ministru în sus, domn ministru în jos, în fierbințeala orală stârnită de spiritul caustic al
Procurorului în orice convorbire amicală. La un moment dat, Cornel i-a cerut șoferului să oprească mașina, m-a poftit pe trotuar și acolo mi-a șuierat în ureche - băi, prietene, dacă vreodată mi te mai adresezi cu formula asta oficială, te... (a urmat o înjurătură) și nu te mai cunosc. Ce mama naibii, adică, dacă ne prețuim reciproc de când ne știm trebuie să rămânem aceeași, respectuil fiind dincolo de vorbe chiar dacă unul ajunge, temporar, pe o înaltă poziție social".
Bun-rău, acesta a fost și a rămas dinamovistul acuzat deunăzi de trădare stelistă. Un bărbat dintre aceia pentru care
ce-i in gușă, și în căpușă, mereu la fel de franc, chiar dacă prin aceasta își riscă, precum acum, stipendia pe care a preluat-o spre onorare, dimpreună cu clubul, cel mai nou investitor.
George PLAURIAN