Prima ligă engleză de fotbal ar putea intra în prelungiri după meciurile ultimei etape a sezonului, programate duminică, în cazul în care va fi nevoie de un baraj pentru stabilirea ocupantei locului 3 în clasament, care asigură calificarea automată în grupele viitoarei ediţii a
Ligii Campionilor.
Chelsea,
câştigătoarea Europa League, ocupă în prezent poziţia a treia în
Premier League, cu un avans de două puncte faţă de Arsenal Londra. Însă, dacă "tunarii" o vor învinge pe Newcastle United cu 2-1, iar trupa lui Rafa Benitez va încheia fără gol partida cu Everton, în ultima etapă, atunci Arsenal şi Chelsea vor încheia sezonul cu acelaşi număr de puncte şi golaveraj identic.
Conform regulamentului Premier League, echipele aflate în această situaţie sunt obligate să dispute un meci de baraj pe teren neutru, pentru a fi departajate în clasament.
Formaţia clasată pe poziţia a 4-a în campionatul englez, care ar putea fi Chelsea, Arsenal sau Tottenham, va fi nevoită să participe la playoff-ul Ligii Campionilor, în luna august, pentru a obţine calificarea în grupe.