Operațiunea
curățenia de vară a început cu schimbări de antrenori la două cluburi importante.
Consumator al cântului popular, Ionuț Negoiță a luat seama la sfatul din acea veche melodie despre "Femeia, femeia/ Cu ea să nu te pui" și... nu s-a pus: deranjat de pretențiile doamnei care este nu numai colega de apartament a lui Reghe dar și vijelioasă impresăreasă,inclusiv de tehnicieni, a apelat SMURD-ul. Astfel, varianta dată ca sigură acum câteva zile - numirea lui Selymes în locul lui Țălnar - a căzut și Gheorghe Mulțescu își continuă sperațiunile de
salvator chiar la echipa lipită de sufletul său ca marca de scrisoare. Poate că măcar de data asta va izbuti nea Gigi să-și ducă până la capăt un mandat în "Groapă", în vreme ce lui Tibi nu-i rămâne decât să spere în continuare la un contract onorabil, prin mijlocirea fetei de interpretă de folclor, pentru alungarea stării de foame-n gât (în care l-a aruncat cam de multișor stilul de jucător de ping-pong în numirea antrenorilor practicat de bogătanul numărul 1 din fotbalul românesc).
Un alt fost internațional cu
sânge alb-roșu preia CFR-ul. Povestea cineva (nu spun cine - persoană importantă) că abia întorsul din Belgia a luat drumul Clujului în stilu-i caracteristic, pâș-pâș pe furiș. Sunându-l ca între amici, respectivul s-a grăbit să-l felicite pentru ceea ce a înțeles că urma să se întâmple. Cel poreclit Strâmbu' a reacționat prompt, susținând că nu-i ceea ce crede proepinentul și merge pe Someș pentru rezolvarea unor probleme ale unchiului său. Discuția telefonică avea loc luni spre prânz. După doar câteva ceasuri, venea știrea numirii lui Rednic la fosta campioană. Povestea cu unchiul = perdea de fum...
George PLAURIAN
Romaniansoccer.ro