La clemență visăm. Pentru Steaua la modul concret, dar de fapt față de întregul fotbal românesc, un deznodământ nefericit la Nyon fiind anticipat a fi materialializarea dezastrului anunțat în tot ceea ce mai mișcă încă în acest fenomen prea plin de ciudățenii.
Cu autoritatea sa, conferită nu de cv-ul de mare internațional și fost căpitan al Barcelonei, ci de calitatea de fost membru al Comisiei ce va decide soarta campioanei noastre, Gică Popescu argumentează pesimismul așteptărilor. Coroborându-i scepticismul cu dezvăluirile altor cunoscători neutri ai modului de evaluare a judecătorilor ce iau astăzi decizia pe care o vor face publică săptămâna viitoarte, ar trebui să fim, în cel mai optimist caz, rezervați în speranța de a o vedea pe Steaua în toamna europeană. Dar tot nu putem alunga gândul la o salvatoare clemență din partea forului continental, niciunul dintre jucătorii și antrenorii care au pus osul și mintea la bătaie pentru triumful intern 2013, aureolat de onorabilitatea prezenței pe scena internațională, neavând vreo legătură cu faptele pedepsite după destui ani. Vinovatul suportă deja consecința supremă - privarea de libertate. Excluderea din Europa, cu toate consecințele sale, ar însemna astfel condamnarea unor vinovați fără vină...
Cât privește obediența din titlu, ea reprezintă un îndemn la ascultarea datorată unor oameni de sport de valoare uriașă, la care însă luăm aminte doar din an în Paști. În cazul de față, e vorba despre Mihai Covaliu. Campionul olimpic lde la Sydney a câștigat titlul mondial cu echipa de sabie după numai cîteva luni de antrenorat, pentru ca acum să jubileze după proaspetele succese europene în calitate de foarte nou președinte al federației. Explicația sa este atât de simplă - "Mă iubește Dumnezeu". În spatele ei se ascund însă atâta abnegație și asemenea muncă, consumate într-un anonimat înfiorător (aproape nu am mai auzit de scrimă după J.O. de la Londra), încât norocul nu poate fi decât asemenea unui pandantiv alăturat unei creații din plin dăruite de Mama Natură.
În fapt, ca și Mihai însuși, laureații Europei de miercuri sunt "două caractere puternice". Ana Maria Brânză și Tiberiu Dolniceanu puteau trăi acum din renta cuvenită după Olimpiadă. Dar au ales să meargă mai departe cu sacrificiul și truda, pentru țară și pentru ei. Izbânzile de la Zagreb ne obligă să ne amintim că există viață, și modele adevărate, și performanță dincolo de fotbalul cel de toate zilele. De aceea chiar se merită, măcar până se anunță sentința de la Nyon, să fim un pic obedienți față de oamenii lui Covaliu.
George PLAURIAN