Că o fi, că o păți, că-i farmecul vieții și elixirul tinereții (veșnice) - uite așa ne-a aiurit de cap domnul Copos, ani la rând, când el glăsuia vizavi de iubirea sa, cea fotbaliatoare. Dar de la o vreme-ncoace, de când gura nu-i mai tace, despre criză și alte cele (cu... iaurt și gogoșele ai transferat tu, Georgele?), exactivistul comunist printre studenți s-a întrupat tot mai vizibil în capitalist veros ce o tot dă la întors în materie de tratative. Pentru acest Hagi Tudose de mileniu 3 dragostea trece, sigur de tot, prin stomac, cum s-au putut convinge atâția doritori de popularitate câștigată pe bază de pașaport de Giulești, unde-i bine să trăiești de vrei să afle lumea de tine, care notoriu nu ești.
La așa ceva te îndeamnă să gândești, reflectând adânc asupra fenomenului de interminabil business de vânzare a Rapidulețului, jocul de-a
uite semnătura, nu e semnătura cu Cristescu de Tărtășești. Poate c-o da Dumnezeu ca acesta să devină, în fine, chiar astăzi salvatorul echipei ce se cântă a fi peste tot acasă, însă un lucru rămâne oricum: Coposiada a marcat mersul (înainte?) al fotbalului românesc, i-a fost simptomatică, deși nu foarte simpatică. Tot așa cum putere de caracteristică generală pentru acest moment de mare cumpănă poartă și odiseea Craiovei - altă iubire arzătoare din jurul fenomenului social care nu mai e de mult cu nimb patriarhal, dovadă fiind și implicarea profund bărbătească venită din partea unei primărițe tare ștrengărițe.
Giuleștiul și Bănia caracterizează trăirea microbistică din România. Insolvența sau falimentul de-a dreptul, joaca de-a retrogradarea și promovarea au făcut din
campioanele unor mari iubiri un fel de povești de speriat copiii. În capitala olteană s-au născut chiar două deodată, că sângele-i acolo mai fierbinte ca oriunde altundeva. Domnița Olguța vrea o echipă a orașului, domnișorul mititel prin nume și renume (de patron adus la sapă de lemn) nu se dă bătut nici în ruptul capului, anunțând deunăzi organigrama trupei sale personale. Cum încă nu ne-am șters de pe scoarța superioară amintirile vremurilor în care Craiova a mai trăit experimentul a două competitoare în aceeași căciulă, unul eșuat destul de repede, nu putem decât să ne-ndoim că de data asta se va încheia altfel, că un singur oraș va avea forța să le țină pe ambele amândouă la același nivel.
Din Giulești până-n Bănie... halal să ne fie, cu fotbalul nostru ce numai de asemenea momente nu poate avea nevoie.
George PLAURIAN