Precizăm de la bun început, spre a nu avea ceva probleme pe la CNCD, că în titlu e vorba de un zbor la modul propriu, fără vreun fel de apropo, nici măcar unul involuntar, în genul aceluia scăpat în știrea dată, cu decenii în urmă, într-un ziar din epoca tristei amintiri - "Tovarășul Cioară a zburat pe calea aerului la...". Și pentru a elimina orice suspiciune referitoare la o eventuală discriminare, mărturisesc slăbiciunea de microbist a subsemnatului față de fotbalistul Kehinde Fatai, care nu-i mai albicios decât Bokila, ba mai are și o coafură ce aduce a măr altoit cu cireș în momente de profundă adâncire bahică a unui pomicultor candriu.
Jeremy chiar s-a postat cu o poză din avionul ce l-ar fi dus acasă la el. A făcut-o pentru a pune lucrurile la punct, după ce Petrolul i-a anunțat suspendarea pentru nerespectarea programului echipei. De fapt, ce a provocat
zborul vedetei fără de care Ploieștiul n-ar mai fi jucat, probabil, Supercupa?
Bokila însuși dă de înțeles că șefii clubului prahovean au vrut "să-l facă". Neputând cunoaște toate culisele tratativelor pentru un nou contract, avem în schimb o explicație venită de la un alt personaj care a întors nu demult spatele aceleiași trupe. "La Petrolul nu ai siguranța zilei de azi, darămite pe cea a zilei de mâine", ne-a mărturisit respectivul. Cu alte cuvinte și fără menajamente spus, nici la această revelație a sezonului precedent nu ar curge lapte și miere, nu ar veni la timp bănuții-drăguții prevăzuți la acte, în ciuda anunțurilor trâmbițate de organele locale despre sumele cu care orașul ajută fotbalul.
Judecând strict din punct de vedere etic, gestul congolezului nu poate fi socotit unul frumos față de echipa care i-a confirmat valoarea. E însă unul
sănătos pentru un profesionist ce refuză să fredoneze infantila melodie "Vreau să cadă bani din cer". Ba se arată chiar un act curajos - Bokila putând suporta niscaiva consecințe -, prin care ni se dezvăluie, o dată în plus, șubrezenia unui întreg sistem, începând tocmai de pe la vârfurile acestuia.
În rest, bun venit noului
bal, deschis de meciul din această seară de miercuri.
George PLAURIAN