De câteva zile-ncoace, o melodie nu-mi dă pace. N-ar fi lansat-o nici un copil minune, ci doar niște rebeli ai unor vremi de altădată, și suna cam așa: "Păi nu te pune, bă, cu miliția, miliția / Că ea te duce, bă / La Gherla, la Gherla / Și nu te scapă, bă / Nici tac'tu, nici mă'ta".
Ce legătură are, veți putea întreba, sula cu prefectura, adică miliția de odinioară cu tărâmul pe care navigăm aici? Păi, are dacă umblăm un pic la versuri și în loc de numele
organului comunist scriem presă, iar îndemnul nu este pentru cei ce o iau pe cărări străine legii, ci ia în bătaia puștii deviațiile verbale ale unor personaje din comedia fotbalului nostru de la început de mileniu.
Se acceptă, în general, că nimeni nu poate câștiga un război cu mass-media neaservită. Iar de se mai întâmplă ca "presarii" să pună umăr lângă umăr peste orice culoare de gazetă sau generic de emisie atunci
meciul are întotdeauna și cu siguranță un rezultat dinainte cunoscut. De aceea, de câteva zile-ncoace, trebuie să remarcăm un fenomen cu, din păcate, prea puține precedente: cele două cotidiane sportive au uitat de rivalitate, dând-o de solidaritate (de breaslă) în încercarea de a mai tempera crizele de agresivitate verbală cu care suntem împroșcați dinspre anumite părți.
Când s-a dat știrea seacă, fără nominalizare, am crezut că-i luat la țintă
unicul manager al fotbalului planetar, mai ales că respectivul ar putea fi și client al Agenției de Integritate, mâncând și mușcând simultan din aceeași mână prea generoasă. Dar pe acesta, vorba lui Puiu Iordănescu, e mai indicat să-l ignori, să-l lași să vorbească la cai verzi pe pereți, "în cutia lui de carton". Ei bine,
Gazeta și
ProSport au decis să-și manifeste disprețul pe aceeași cale de nebăgare totală în seamă față de cea mai impresară nevastă de om de fotbal, ale cărei derapaje de limbaj, de comportament i-au asigurat o mai mare celebritate decât toate celelalte elemente din cv-ul propriu și personal. Nu-i vom pomeni nici noi numele, fie doar în semn de respect pentru neașteptata manifestare a solidarității de breaslă din partea gazetarilor sportive.
Rămâne de văzut însă cât va ține minunea asta. Pe care o menționăm în timp ce fredonăm "Păi nu te pune, măi dragă, cu presa, cu presa"...
George PLAURIAN