Domnul Goe s-a întors

    Am mai spus-o, credeam că am văzut și auzit de toate prin Liga Mocirlica, dar din vreme-n vreme primim noi dovezi despre adevărul conform căruia cât trăiești înveți, cu sau fără de voie și nevoie de asemenea "instrucție". Precum mai zilele trecute, cînd din senin și din motive imediate de decizii discutabile ale arbitrilor s-a iscat un tărăboi mare cât  muntele format din cutiile de pantofi pe care personajul provocator al scandalului i-a vândut prin lumea mai mult sau mai puțin a fotbalului.

    L-a început nu i-am dat atenție, obișnuiți fiind cu emanări de frustrări după câte o înfrângere, mai mult sau mai puțin meritată. Însă de la acuzele aduse arbitrului și clubului ce ar fi câștigat pe nedrept meciul cu pricina s-a ajuns la terfelirea unui "simbol al fotbalului românesc" (citat din spusele proaspete ale antrenorului Ionuț Popa, cu care cade de acord oricine cunoaște istoria acestui sport, străbătut de Cornel Dinu ca jucător emblematic pentru o echipă și o națională, antrenor, președinte de club, ministru, comentator). Așa că nu mai putem rămâne indiferenți, oricâtă prețuire am păstra amintirii marelui ziarist Ioan Chirilă, tatăl șturlubaticului antrenor de azi al Chiajnei.

    Ia să vedem cine intră la rupere asupra imaginii omului de fotbal cu 75 de selecții în reprezentativa căreia i-a fost și căpitan, cu 454 de jocuri pe primă scenă, cu trei titluri onorifice de number one într-un an, șase campionate, două cupe, iar ca antrenor - semifinalist în CCE, triplu laureat în ambele competiții interne. Se numește Ionuț Chirilă și ca jucător nici că a existat, pentru ca în rol de tehnician să fi trecut până acum precum gâsca prin apă la echipe de mâna a doua - a treia, pe una dintre aceste patru reușind, ce-i drept, să o... retrogradeze. Singura sa realizare de antrenor rămâne formarea și promovarea unor fotbaliști în curtea clubului pe care acum îl face albie de porci.

    La "capitolul" tupeu, în schimb, prea puțini se pot mândri că îl întrec pe băiatul mai mare al neuitatului nea Vania, fapt dovedit cu vârf și îndesat în aceste zile, în care acesta ține parcă neapărat să declanșeze cutremure mai din senin decât acelea din zona Oțelului. Spre deosebire de spaimele și nenorocirile provocate de mișcările telurice, răzvrătirea lui Ionuț Chirilă are, totuși, cauze cunoscute, el fiind crescut în cultul personalității lui Mircea Lucescu, al cărui rival în materie de notorietate sportivă a fost tocmai Cornel Dinu. Dar stima și mândria pentru unul nu au cum să justifice în vreun fel atacuri virulente asupra celuilalt, mai ales pe nepusă masă, îndeosebi prin definirea drept nulitate a cuiva pe lângă care tu însuți nu apari decât asemenea unui biet cipic alăturat unui pantof ultimul răcnet (ca să rămânem în domeniul ce pare că l-a impus în lumea fotbalului nostru pe fiul tatălui său ilustru mai ceva ca lansarea lui Tararache).

    Dacă a fost un fel de "oaie neagră" într-o familie de literați și artiști, fratele cunoscutului actor-cântăreț și băiatul distinsei actriței-regizor riscă să intre - prin astfel de izbucniri în public - în pielea domnului Goe, care le făcea proaste pe mam'mare, mămițica și tanti Mița (roluri în care apar acum, să zicem, Negoiță, Dinamo, Dinu) exact în timpul călătoriei oferite de ele doar "ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta". Sau în aceea a altui personaj din Nenea Iancu, care toarnă dulceață în șoșonii musafirului. Atâta numai că Ionel se juca înmuind sabia de roșior în nectar, în vreme ce Ionuț nu se copilărește defel când aruncă așa săgeți otrăvite.