Adio, visul frumos s-a terminat! Nici bafta aia chioară cu care s-a scos din alte situații nu l-a mai salvat acum pe Pițurcă, în zadar făcându-i olandezii cărțile
barajului de Brazilia. Antrenorul ăsta ce-și blama public jucătorii pentru lipsă de valoare exact înaintea unui meci de
a fi sau a nu fi (?) va merge, dacă are un dram de onoare, să se reculeagă la mânăstire, că așa a promis. Dar cu publicul minunat de pe Arena Națională cum rămâne, de ce trebuie să plătească în fața televizoarelor pentru că sub o frunte îngustată de încrâncenare diabolică s-au vânturat doar idei de
gămani sau
cociși? El, marele si neînțelesul selecționer, ratează un pot uriaș - numai bonusul de calificare era de jumătate de milion!-, însă dispune de contract-beton și oricum are din ce să trăiască precum belferii, cu toți urmașii săi oficiali sau recunoscuți silit. Noi, toți fraierii din norodul microbist, plătim de fapt oalele sparte de el și aleșii lui, fiind lipsiți încă o dată de bucuria de a mai uita, prin prezența naționalei la un turneu final, de cumplitele apăsări cotidiene...
Sigur, nu-i vinovat de marea irosire numai antrenorul provenit din jucătorul adus cândva la Steaua tuns chilug, după surprinderea sa
în ofsaid, la niscaiva jocuri de noroc, interzise pe vremea când sălile cu păcănele nu luaseră locul cinematografelor, bibliotecilor. Ok, nu mai avem mari valori, dar ce urmă de tactică a existat în ciocnirea cu niște grecii mai degrabă arțăgoși decât virtuoși - ce puteau aduce mingile acelea aruncate în înaltul careului dominat clar de gabaritul și dăruirea adversarilor? Cu ideile sale puține dar fixe, Pițurcă a crezut că unul dintre preferații săi, numai ai săi!, va mai reuși vreo execuție norocoasă, ca în Elada, uitând treaba aceea cu ulciorul care nu merge de multe ori la apă. A jucat la noroc și zarul l-a trădat. Atât de... original motivată, echipa a arătat ca o gașcă încropită ad-hoc, incapabilă să ajungă până-n Săftica, darămite că cucerească Brazilia.
N-are decât să se retragă o vreme la mânăstire, cum a promis. Poate să demisioneze sau să se agațe de orice clauză din contractul-beton. Oricum și orice va săvârși, pentru suporterii care (numai ei!) și-au făcut datoria, bretonatul antrenor nu mai înseamnă de acum decât amintirea urâtă și tristă a unei mari ratări. Lalelele primite în dar de la olandezii care ne-au scăpat și de unguri, și de turci s-au dovedit, iată, cumva otrăvite. Dar cine a turnat cianura peste
Roșia Montana speranțelor noastre?
George PLAURIAN